Regulamentul de salubrizare din Suceava a fost aprobat. Obligații noi pentru cetățeni și asociațiile de proprietari

Regulamentul de salubrizare din Suceava stârnește controverse: obligații noi pentru cetățeni și asociațiile de proprietari.

Consiliul Local Suceava a adoptat, cu 15 voturi „pentru”, 2 „împotrivă” și 3 abțineri, noul Regulament de salubrizare, un document intens dezbătut atât în cadrul ședinței deliberativului, cât și în mediul online.

Regulamentul introduce obligații suplimentare pentru locatari, asociațiile de proprietari, agenții economici și instituțiile publice, menite să crească nivelul de curățenie în municipiu. Printre acestea se numără:

  • îndepărtarea țurțurilor formați pe acoperișuri,

  • curățarea trotuarelor de zăpadă și gheață pentru a asigura circulația pietonilor,

  • responsabilitatea magazinelor și firmelor de la parterul blocurilor de a menține zona curată pe durata programului de funcționare,

  • colectarea separată a deșeurilor pe fracții (hârtie/carton, plastic/metal, sticlă, biodeșeuri, reziduale), cu interdicția amestecului,

  • obligația asociațiilor de proprietari de a întreține spațiile verzi din jurul imobilelor și de a igieniza platformele de colectare a deșeurilor.

Regulamentul va intra în vigoare peste 30 de zile, iar cei care nu vor respecta noile obligații riscă amenzi.

Subiectul a provocat numeroase discuții în rândul locuitorilor, mulți considerând că măsurile sunt greu de pus în aplicare în lipsa resurselor finaciare și materiale. Una dintre cerințe solicitând asociațiilor de proprietari din oraș să se doteze cu utilajele necesare sau să încheie contracte cu firme de salubritate pentru întreținerea spațiilor verzi din jurul blocurilor.

Este vorba despre Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului public de salubrizare în Municipiul Suceava, care la articolul 76, alin. 5, prevede: „Persoanele fizice, juridice, asociațiile de proprietari și unitățile de învățământ publice sau private au obligația de a întreține vegetația din incinta și din jurul proprietăților pe care le dețin, le administrează sau le utilizează”.

Trebuie precizat faptul că, pe lângă consilierii PSD, au votat pentru aceste noi taxe și cei din PNL.