Un bărbat din Gura Humorului a fost reținut de polițiști după ce și-a încălcat ordinul de protecție și și-a amenințat fosta concubină în fața blocului unde aceasta locuiește.
Potrivit plângerii depuse de M.P., în dimineața zilei de 24 august, în jurul orei 08:00, fostul ei partener, A.P., s-a apropiat la mai puțin de 100 de metri de ea, încălcând ordinul de protecție emis de Judecătoria Gura Humorului. Totodată, bărbatul i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență și ar fi afirmat că se va sinucide, fapte care i-au provocat femeii o stare de temere.
În urma probatoriului administrat, procurorii au dispus reținerea lui A.P. pentru 24 de ore. Acesta a fost escortat și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Bistrița-Năsăud.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, bărbatul fiind cercetat pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, fapte prevăzute de Legea 217/2003 și Codul Penal.


