România ar putea fi gata pentru Schengen în octombrie 2022. Bode: Îndeplinim condițiile tehnice de aderare

Ministrul de Interne, Lucian Bode a anunţat, miercuri, în şedinţa de Guvern, că în luna septembrie îşi propune să realizezecu experţii din statele membre o evaluare voluntară, astfel încât în octombrie 2022, la prima reuniune a Consiliului JAI, să îndeplinim toate condiţiile tehnice privind intrarea în Schengen. Ministrul a arătat că ”evaluarea României şi Bulgariei, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor tehnice de aderare, a fost realizată în urmă cu 11 ani”.

În marja Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), desfăşurat la Praga, am avut posibilitatea să am o întâlnire bilaterală cu doamna comisar Ylva Johansson, ocazie cu care i-am solicitat sprijin pentru urgentarea procesului de aderare a României la Spaţiul Schengen”, a spus ministrul de Interne.

Lucian Bode a precizat că ”suntem în etapa în care aşteptăm realizarea unei evaluări voluntare, lucru pe care îl vom solicita cu ocazia primei reuniuni, la nivel tehnic”.

În luna septembrie, ne propunem să realizăm cu experţii din statele membre această evaluare voluntară, astfel încât la momentul octombrie 2022, prima reuniune a Consiliului JAI, să fim în măsură să prezentăm toate detaliile solicitate şi să îndeplinim toate condiţiile tehnice, astfel încât decizia să fie una favorabilă României„, a declarat ministrul de Interne, citat de news.ro.

Bode a ţinut să amintească că ”evaluarea României şi Bulgariei, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor tehnice de aderare, a fost realizată în urmă cu 11 ani”.

România îndeplineşte condiţiile tehnice de aderare la Spaţiul Schengen. România solicită Comisiei, solicită statelor membre să existe un echilibru între obligaţiile pe care România şi le asumă ca gestionar a celei mai întinse frontiere a Uniunii Europene – 2.070 de kilometri de frontieră a Uniunii Europene o gestionează România, şi drepturile de care trebuie să se bucure România în ceea ce priveşte libera circulaţie a persoanelor, a mărfurilor şi a serviciilor”, a spus Lucian Bode.

Ministrul şi-a exprimat încrederea că ”România se află pe drumul cel bun şi că beneficiază şi în urma realizării obligaţiilor asumate şi în contextul securitar din regiune, arătând că securitatea frontierelor naţionale şi securitatea frontierelor Uniunii Europene este asigurată, este în măsură să îşi propună ca, sub preşedinţia cehă, să avem acest dosar, dosarul de extindere a spaţiului Schengen, aprobat şi aici mă refer la cele trei ţări, evident: Bulgaria, Croaţia şi România, citându-le în ordine alfabetică”, a mai declarat Bode.

Premierul Ciucă a intervenit, precizând că a insistat pe acest demers pentru că la ultima întâlnire a comitetului interministerial pe ceea ce înseamnă demersul pentru spaţiul Schengen, au reuşit să identifice tot ceea ce s-a realizat în această perioadă de timp. ”Odată cu începerea conflictului din Ucraina, am avut posibilitatea să demonstrăm, practic şi real, că avem toate măsurile luate, astfel încât să putem să gestionăm, în condiţii de securitate deplină, graniţa de est a României cât şi frontiera de est a UE”, a spus premierul. Şeful Executivului a făcut apel la toate instituţiile implicate, pentru a putea finaliza toate demersuri, pentru a se ajunge la standardele spaţiului Schengen, relatează psnews.ro.