Românii vor putea cumpăra bilete pentru orice tren, de stat sau privat, de la același ghișeu. Când va fi disponibil serviciul

Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF) va lansa o platformă de comercializare și decontare a titlurilor de călătorie integrate în ghișeul unic, aceasta urmând să fie operațională până la 15 mai. Testele au fost efectuate de echipa de proiect a SC Informatică Feroviară, începând din 21 aprilie 2023, prin proiectul „Sistem integrat, bază de date unică și furnizare de informații privind sistemul de ticketing al operatorilor de transport feroviar de călători”, a informat ARF.

„În cadrul acestei activități se urmărește testarea de către toți operatorii a modului de comercializare a titlurilor de călătorie, integrate în ghișeul unic, astfel încât implementarea acestei soluții tehnice software să poată fi lansată publicului călător, în condiții depline de fiabilitate și eficiență. Astfel, într-o primă etapă vor fi incluse rutele formate din trenurile care aparțin SNTFC “CFR Călători” SA și Transferoviar Călători SRL și vor avea în vedere verificarea și vizualizarea datelor legate de vânzarea tilurilor de călătorie integrate, restituirea sumelor cuvenite către călător la renunțarea la călătorie și emiterea facturilor fiscale la solicitarea acestuia, arată Adevarul.

Testarea soluției inițiale a modului de comercializare a titlurilor de călătorie integrate va putea fi considerată ca finalizată, numai după parcurgerea testării tuturor funcționalităților existente și după integrarea propriilor platforme, de către ceilalți OTF”, a informat ARF.

Ulterior, șeful ARF, Ștefan Roșeanu, a declarat pentru Euronews că Ghișeul unic ar putea fi operaționalizat în jurul datei de 15 mai. ”Ne dorim cât mai aproape de 10-15 mai să lansăm, cu rugămintea ca oamenii să înțeleagă că vor mai fi buguri, dar va funcționa.

Discuția pe care o avem acum cu operatorii este legată de intervalul dintre două trenuri pentru care va garanta această legătură și pentru un moment  luând în considerare și unele probleme pe care le avem pe calea ferată legate de unele întârzieri cu toate șantierele și restricții de viteză. Timpii de legătură între două trenuri vor fi la început de 15 minute, astfel încât să putem da șansa călătorilor să aibă un transport predictibil”, a spus el, potrivit psnews.ro.