S-a panicat când a văzut poliția și a oprit brusc, dar a tras direct în vizorul oamenilor legii

Un bărbat de 38 de ani s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii rutieri din Gura Humorului l-au oprit în trafic, în noaptea de 26 august.

Echipajul din cadrul Compartimentului Rutier Gura Humorului a observat, în jurul orei 23:30, un autoturism Opel care circula pe strada Ștefan cel Mare. La vederea polițiștilor, șoferul a virat brusc pe strada Oborului, unde a oprit.

Polițiștii l-au legitimat și au constatat că la volan se afla un bărbat de 38 de ani, din Gura Humorului. Pentru că acesta mirosea puternic a alcool, oamenii legii l-au testat cu aparatul etilometru.

Rezultatul a indicat 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost transportat la Spitalul Orașului Gura Humorului, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care bărbatul a ajuns să conducă autoturismul după ce consumase băuturi alcoolice.