Salonul Internaţional de Artă Fotografică „Bucovina Mileniul III”, la Muzeul de Istorie din Suceava

Muzeul National al Bucovinei a organizat Salonul Internaţional de Artă Fotografică „Bucovina Mileniul III”- ediţia a XIX – a, 2023. Evenimentul se desfăşoară sub patronajele ICS (Image Colleague Society) şi GPU (Global Photographic Union).

Deschiderea oficială va avea loc la Muzeul de Istorie, în data de 15 decembrie 2023, la ora 12:00. 

Perioada de expunere va fi 15 decembrie 2023 – 15 ianuarie 2024.

Amintim faptul că secţiunile din acest an au fost „Open monochrome”, „Open color”, „Photojournalism” şi „Nature”. 

Participarea la acest eveniment a fost foarte bună, peste media participărilor anilor precedenți. Astfel, s-au înscris în competiţie 355 de artişti fotografi din 43 de ţări, cu peste 4000 de fotografii pentru cele patru secţiuni. 

Juriul Salonului a avut următoarea componentă:

Ovi D. Pop – Oradea

EFIAP /s, GPU Cr4, E AAFR

Nelu Scripciuc – Arad 

EFIAP, EAAFR, MICS, MSAP, Hon FICS, Hon FAPU, Hon EICS/PSBP

Iurie Foca – Chişinau – Republica Moldova

 AFIAP, MARF

Codrin Anton – Falticeni

EAAFR

Cele mai bune fotografii au fost premiate cu un total de 72 de medalii şi mențiuni (12 medalii şi 24 menţiuni ICS, respectiv 12 medalii şi 24 menţiuni GPU), cu placheta „Mihai Petru Ungureanu” care a fost acordată pentru Best Author, în memoria celui care a fost promotorul Salonului Internaţional de Artă Fotografică „Bucovina Mileniul III”, precum şi 4 medalii „Bukovina Gold” din partea Muzeului Naţional al Bucovinei.