Șantiere pe toate fronturile la Cacica: De la rețele inteligente de gaz și utilități până la prima grădiniță cu program prelungit și energie verde

Comuna Cacica se află într-un amplu proces de modernizare, cu proiecte majore care aduc confort și siguranță locuitorilor. Proiectele aflate în implementare sau finalizate vizează deopotrivă extinderea utilităților de bază, investițiile în educație, consolidarea blocurilor de locuințe, facilitățile pentru copii și dezvoltarea mobilității verzi.

Dezvoltarea rețelelor de utilități publice constituie pilonul principal al investițiilor din localitate. În ceea ce privește infrastructura de apă și canalizare, administrația desfășoară două mari proiecte. Primul proiect, derulat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” cu o valoare de 3.337.648,68 lei, este complet finalizat și pregătit pentru recepție, urmând să asigure 338 de noi racorduri. Cel de-al doilea proiect, sprijinit prin Administrația Fondului pentru Mediu și PNRR cu o valoare de 3.667.013,33 lei, este și el finalizat și va furniza apă potabilă pentru 527 de gospodării și canalizare pentru alte 335 de familii din stațiunea Cacica. Totodată, rețeaua de iluminat public este extinsă prin montarea a 326 de noi corpuri de iluminat eficiente energetic printr-o investiție AFM de 955.961,49 lei, care se adaugă celor 380 de lămpi deja funcționale.

Un alt obiectiv strategic major este aducerea gazului metan în locuințe, proiect realizat în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Codrii Bucovinei”, alături de orașul Cajvana și comunele Botoșana, Comănești și Pârteștii de Jos. Investiția, care se ridică 121.610.511,14 lei, va deservi sute de gospodării din toate localitățile. 

Primarul Dinu Radu Ciuc a subliniat că toate lucrările de îngropare a rețelelor de gaz, apă și canalizare vor fi finalizate înainte de turnarea covorului de asfalt pe drumurile comunale, prevenindu-se astfel stricarea ulterioară a carosabilului.

Investițiile destinate copiilor și educației sunt prioritare pentru comunitate. În zona Rodina au fost demarate lucrările la o grădiniță cu program prelungit construită de la zero, proiect finanțat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027 cu o valoare de 7.603.359,19 lei. Noua clădire P+1 va găzdui 100 de copii și va dispune de spații exterioare de joacă, răspunzând unei nevoi reale a părinților angajați.

În paralel, din bugetul local se finanțează cu 350.000 de lei reabilitarea terenului de sport cu gazon sintetic de la Școala Gimnazială Pârteștii de Sus.

De asemenea, în satul Șolonețu Nou se amenajează un spațiu modern de joacă pentru copii cu o alocare de 150.000 de lei. În domeniul infrastructurii școlare s-a lucrat la eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale Pârteștii de Sus, o investiție de 3,48 milioane de lei prin PNRR.

Sectorul locuințelor și tranziția verde primesc o atenție deosebită. Printr-un proiect atras de la bugetul de stat va fi consolidat și reabilitat energeti blocul de locuințe nr. 1 din Cacica. În prezent, investiția se află în proces de licitație.

Totodată, în zona Rodina va fi construit un parc fotovoltaic de 360 kW cu o valoare de 2,8 milioane de lei prin AFM, destinat autoconsumului pentru școli, iluminat public și alte instituții locale.

La capitolul mobilitate ecologică, pista de biciclete finanțată prin PNRR cu peste 3,35 milioane de lei este deja finalizată, facilitând deplasarea nepoluantă din zona Casei Domnești spre parcul de la băi și liziera pădurii.

„Pentru mine și echipa din Primărie, cel mai important lucru este ca oamenii din Cacica să trăiască mai bine și să aibă parte de tot confortul. Nu putem vorbi despre o comună modernă fără apă potabilă, canalizare, gaz metan sau drumuri bune. De aceea, ne-am pus pe treabă și am adus fonduri pentru proiecte mari. Mă bucur enorm că începem construcția primei noastre grădinițe cu program prelungit, un sprijin uriaș pentru părinții care merg la muncă. Vrem ca toți copiii noștri să învețe în școli sigure, să aibă terenuri de sport și locuri de joacă moderne în fiecare sat. Toate aceste investiții – de la gaz și utilități, până la panouri fotovoltaice – le facem cu un singur scop: să redăm comunei Cacica valoarea pe care o merită și să le oferim tuturor un trai mai bun acasă”, a declarat primarul comunei Cacica, Dinu Radu Ciuc.

Planurile pe termen lung ale primarului Dinu Radu Ciuc includ dezvoltarea potențialului turistic și social al zonei. Pe lista proiectelor mari se află construirea unui Centru de Agrement cu modernizarea bazinului existent în valoare de 7 milioane de euro.