În data de 14 noiembrie 2023, în cadrul ambulatoriului de specialitate Diabet Zaharat din cadrul Spitalului Clinic Județean Suceava s-a efectuat în mod gratuit testarea HbA1c şi a glicemiei, pentru pacienţi cu diabet zaharat, dar şi persoane nediagnosticate până acum. Au fost prezenţi peste 200 de suceveni, s-au efectuat 119 consultaţii de către cei 5 medici diabetologi. Dintre aceştia, 89 au beneficiat de dozarea hemoglobinei glicozilate şi 95 de dozarea doar a glicemiei. În felul acesta au fost descoperite 6 noi cazuri de diabet zaharat cu valori ale glicemiei cuprinse între 180 şi 290 mg/dl şi valori ale HbA1c între 6,5 si 8%. Aceste cazuri noi au primit consiliere medicală de la medicii specialişti. De asemenea s-au descoperit valori la limita, sugestive pentru prediabet pentru 28 de suceveni.
Studenții Facultății de Medicină și Științe Biologice din cadrul Universității din Suceava, specializarea nutriție și dietetică au determinat compoziția corporală la un număr de 102 pacienți, fiecare pacient a primit un raport care cuprinde mai mulți parametri, printre care greutatea corporală, indicele de masă corporală, grăsimea corporală, grăsimea viscerală, masa musculară și nivelul de apă din corp. De asemenea au promovat stilul de viață sănătos cu ajutorul unor broșuri educative cu privire la dietă și exercițiul fizic.
Din cei 102 pacienți evaluați, 72 (70,6%) au fost femei, 30 (29,%) au fost bărbați, iar media vârstelor a fost de 60 de ani. În urma analizei, s-a observat că media greutății corporale a fost de 83 de kilograme, iar media indicelui de masa corporală a fost de 30,1 kg/m2, intervalul indicelui de masa corporală pentru normopondere fiind de 18,5-24,9 kg/m2. Din punct de vedere al indicelui de masa corporală, 17 persoane (16,7%) s-au încadrat la normopondere, 41 (40,2%) s-au încadrat la suprapondere, 22 (21,5%) s-au încadrat la obezitate de grad I, 16 (15,7%) se încadrau la obezitate de grad II, iar 6 (5,9%) se încadrau la obezitate de grad III. Din pacienții evaluați, 8 (7,8%) aveau o grăsime corporală mai scăzută decât intervalul normal, 42 (41,2%) aveau o grasime corporală normală, iar 52 (51%) aveau o grăsime corporală mai ridicată decât intervalul normal. De asemenea, 72 de persoane aveau grăsimea viscerală în limite normale, în timp ce 30 de persoane aveau grăsimea viscerală ridicată.
Dobândirea unui stil de viață nesanogen și existența unor dezechilibre nutriționale pot conduce la apariția unor afecțiuni grave în rândul populației, printre care obezitatea și bolile metabolice cu anomalii intermediare ale glicemiei. În prezent, pe lângă cei 415 milioane de adulți estimați că ar avea diabet zaharat, există 318 milioane de adulți care suferă de anomalii ale reglării glicemice, stări patologice încadrate în stadiul de prediabet, care îi expune la un risc crescut de a dezvolta boala în viitor. Prediabetul este o afecțiune în care nivelurile de glucoză din sânge sunt mai mari decât cele normale, dar nu suficient de mari pentru un diagnostic de diabet zaharat. Conform celor mai recente recomandări, prediabetul este definit ca alterarea sau modificarea glicemiei à jeun, cu niveluri ale glucozei plasmatice à jeun de 100 până la 125 mg/dl, toleranță scăzută la glucoză, cu niveluri de glucoză din plasmă între 140 și 199 mg/dl la 2 ore postprandial sau HbA1c de 5,8 până la 6,4 %. Optimizarea stilului de viață este elementul cheie în ameliorarea calității controlului glicemic, abordare care poate preveni în mod eficient progresia de la prediabet la diabet. În plus, optimizarea stilului de viață va îmbunătăți toți factorii de risc pentru diabet zaharat și sindrom metabolic, obezitate, hipertensiune arterială, dislipidemie. Principiile alimentare în managementul prediabetului sunt asemănătoare cu cele ale persoanelor sănătoase. În acest sens, alimentația trebuie să fie: echilibrată, controlată caloric, moderată și variată. Alimentele care sunt bogate nutrițional și reduse caloric contribuie la optimizarea sațietății și asigură un aport adecvat de carbohidrați, fibre, proteine,acizi grași esențiali, vitamine și minerale. Carbohidrații ar trebui sa provină în principal din cereale nerafinate, fructe, legume și produse lactate degresate. Se recomandă, în general, ca glucidele să asigure 45-65% din aportul energetic total, cu un aport de carbohidrații simpli până la o treime din total, minim 130 de grame de carbohidrați pe zi.
Relaţia HbA1c – glicemie este complexă. Mai multe studii au demonstrat că HbA1c reprezintă media glicemiei pe ultimele săptămâni sau luni, cât reprezintă durata de viaţă a eritrocitelor (aproximativ 120 zile). Este important de stabilit o relaţie clară între automonitorizarea glicemică zilnică a pacienţilor cu diabet zaharat şi valorile HbA1c, pentru a oferi diabetologilor şi persoanelor cu diabet ţinte specifice ale valorilor glicemiei, ţinte care să asigure obţinerea unor niveluri adecvate ale hemoglobinei glicozilate, care să reprezinte risc mic pentru apariţia complicaţiilor cronice specifice. Corespondenţa HbA1c – glicemie este următoarea: 5%-97mg/dl; 6%-126mg/dl; 7%-154mg/dl; 8%-183mg/dl; 9%-212mg/dl; 10%-240mg/dl; 11%-269mg/dl; 12%-298mg/dl.
„Colectivul Centrului Antidiabetic Suceava, cu sprijinul conducerii Spitalului Clinic Județean, a oferit o oportunitate pentru persoanele cu diabet zaharat confirmat, dar nu numai (cazuri aflate la suspiciune diagnostică), prin dozarea gratuită a hemoglobinei glicozilate, pentru un index extrem de util de hiperglicemie cronică. Această analiză care reflectă glicemia medie înregistrată în ultimele 3 luni şi, în plus, are o valoare predictivă ridicată pentru complicaţiile diabetului zaharat, trebuie să fie efectuată de rutină la toate persoanele cu diabet zaharat, atât în cadrul evaluării iniţiale, cât şi ulterior, ca parte a planului de îngrijire continuă. De asemenea, cei peste 140 pacienți care au fost consultaţi au primit teste gratuite pentru monitorizarea glicemiei, si materiale pentru piciorul diabetic.
Astfel, Centrul Antidiabetic Suceava a fost alături de pacienții cu diabet zaharat, care fără bilet de trimitere şi fără programare prealabilă, au beneficiat de testarea gratuită a glicemiei şi hemoglobinei glicozilate, materiale de educaţie şi teste de glicemie, în data de 14 noiembrie 2023, Ziua Mondială de luptă împotriva Diabetului Zaharat, a transmis dr. Claudiu Cobuz, medic primar, șef Secție diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, lector universitar, doctor în științe medicale, coordonatorul Centrului Antidiabetic Suceava.