Dimineața zilei de 10 septembrie 2025 a început cu un incident grav în comuna Mitocu Dragomirnei, județul Suceava. O femeie din satul Dragomirna a apelat numărul unic de urgență 112, anunțând că soțul său, V. P., consumase alcool, făcea scandal la domiciliu și își provocase răni pe mâini.
Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata s-au deplasat imediat la fața locului, unde au constatat că bărbatul, aflat sub influența alcoolului, a avut discuții contradictorii cu soția sa, M. P., iar pe fondul conflictului și al consumului excesiv de băuturi alcoolice, a luat un cuțit din bucătărie și s-a tăiat pe antebrațe, provocându-și mai multe plăgi superficiale.
Un echipaj medical l-a preluat pe bărbat și l-a transportat la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, unde a fost diagnosticat preliminar cu „plăgi superficiale tăiate la antebrațele mâinilor”. Ulterior, acesta a fost transferat la Secția de Psihiatrie Burdujeni, unde a rămas internat pentru tratament de specialitate.
În paralel, soția acestuia a beneficiat de completarea formularului de evaluare a riscului conform Legii 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice. Polițiștii au stabilit că nu există un risc iminent asupra vieții și integrității sale, femeia opunându-se emiterii unui ordin de protecție provizoriu. Aceasta a fost informată cu privire la drepturile legale pe care le are, primind inclusiv o cerere-tip pentru emiterea unui ordin de protecție la Judecătoria Suceava.
În cauză a fost întocmit proces-verbal de constatare, soția declarând că nu dorește să depună plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă (art. 196 alin. 2 Cod Penal).


