La data de 2 iunie 2025, în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc au fost sesizați, printr-o plângere, de către R.A., din municipiul Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către concubinul său, F.I., în locuința vecinului U.C.
Potrivit declarației victimei, incidentul a avut loc în aceeași zi, în jurul orei 17:00, când cei trei se aflau în locuința lui U.C. și consumau băuturi alcoolice. Pe fondul geloziei, între F.I. și R.A. a izbucnit un conflict spontan, în urma căruia R.A. a fost lovită cu palma peste față. Victima a declarat că nu a necesitat îngrijiri medicale.
În prezența unui apărător din oficiu, R.A. a formulat plângere penală împotriva lui F.I. pentru săvârșirea infracțiunii de „violență în familie”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (1) din Codul Penal.
De asemenea, după ce a fost informată despre posibilitatea purtării unui sistem electronic de supraveghere, R.A. a declarat că nu dorește să beneficieze de această măsură.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva lui F.I., valabil din 3 iunie 2025, ora 01:00, până la 8 iunie 2025, ora 01:00.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru infracțiunea de „violență în familie”.


