Un bărbat de 46 de ani din Gura Humorului a fost reținut pentru 24 de ore după ce și-ar fi amenințat nepotul cu moartea și cu acte de violență, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi.
Incidentul a avut loc în jurul orei 15:30, într-o curte comună. Potrivit polițiștilor, bărbatul și-a văzut nepotul, în vârstă de 34 de ani, și i-ar fi adresat amenințările de la distanță.
Scandal și amenințări cu moartea între rude, la Gura Humorului
Victima a depus plângere, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru amenințare. Totodată, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, prin care bărbatului i s-a impus să păstreze o distanță de cel puțin 10 metri față de nepotul său și locuința acestuia.
Având în vedere situația creată, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta a fost escortat și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.
Fotografia are caracter ilustrativ și a fost generată cu AI.


