Scandalul analizelor. Ministrul Sănătății explică ce se întâmplă cu investigațiile decontate de stat

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat joi, la Antena 3 CNN, că pacienții oncologici își păstrează prioritatea la investigațiile imagistice de înaltă performanță, iar pentru ei „nu se schimbă absolut nimic”. Investigațiile vor continua să fie efectuate rapid, în funcție de necesitățile de monitorizare.

În schimb, pentru alte patologii cronice și programe naționale, decontarea investigațiilor recomandate „o dată pe an” va fi inclusă în programul Monitor, măsură menită să limiteze abuzurile.

Prioritate pentru pacienții oncologici

„Pacienții de oncologie beneficiază de investigațiile RMN, computer tomograf sau alte investigații de înaltă performanță în termen de 5 zile, pentru că în oncologie se fac investigații seriate, necesare monitorizării tumorii. Uneori, este nevoie chiar de 20 de CT-uri pentru un pacient care a urmat o cură de chimioterapie”, a explicat Rogobete.

„În zona oncologiei nu se schimbă absolut nimic. Prioritatea în timp rămâne aceeași”, a subliniat ministrul.

Aplicarea logicii și în alte programe naționale

Aceeași abordare se aplică și pentru alte programe, precum diabet sau cardiologie, respectând protocoalele medicale. „Protocoalele recomandă o investigație de înaltă performanță o dată pe an. Acestea se vor deconta prin programul Monitor”, a precizat ministrul.

El a subliniat că urgențele vor fi tratate întotdeauna cu prioritate. „Dacă apare o urgență medicală, pacientul are prioritate, iar orice investigație suplimentară recomandată pentru reevaluarea bolii se va face într-un ritm programat”, a adăugat Rogobete.

Stoparea abuzurilor

Ministrul a explicat că măsura nu restrânge accesul pacienților, ci aliniază decontările la indicațiile medicale și previne investigațiile nejustificate. „Au existat abuzuri, RMN-uri și CT-uri repetate pentru pacienți fără indicație medicală. Problema este aici”, a spus Rogobete.

Programul Monitor se adresează pacienților deja diagnosticați și incluși în programele naționale. „Dacă un pacient nu și-a descoperit boala, nu poate beneficia de Monitor, pentru că programul este destinat celor deja diagnosticați”, a explicat ministrul.

Beneficiile programului rămân valabile și pentru persoanele neasigurate, atâta timp cât sunt incluse în programele naționale: „Toți pacienții din programele naționale, asigurați sau neasigurați, vor continua să beneficieze de investigațiile necesare patologiei lor”, a adăugat Rogobete.

Precizări CNAS

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat vineri lista serviciilor disponibile din 1 ianuarie 2026 pentru persoanele înscrise în programele naționale, relatează psnews.ro.

Investigațiile paraclinice pentru monitorizarea afecțiunilor cronice se efectuează astfel:

  • Pacienți oncologici: RMN, CT, scintigrafie, angiografie se realizează în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la solicitare, fără limită de frecvență, în funcție de necesitățile monitorizării.

  • Alte patologii cronice: diabet zaharat, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, neurologice, afecțiuni renale sau boli rare – investigațiile de înaltă performanță se pot face o singură dată pe an în termen de 5 zile de la solicitare, restul fiind efectuate conform programării și în limita valorii de contract.

Vezi AICI întreaga listă publicată de CNAS.