Școala din Mănăstirea Humorului a fost inaugurată după ample lucrări de modernizare. Viorel Croitoru: „Avem toate dotările necesare pentru ca elevii să primească o educație de calitate”

Comunitatea din Mănăstirea Humorului a trăit momente de mare sărbătoare vineri, 29 mai, când o clădire de învățământ modernă și complet reabilitată a fost inaugurată oficial în prezența a numeroși oaspeți de seamă, cadre didactice, părinți și copii. Evenimentul, organizat în pragul Zilei Copilului, marchează finalizarea unui proiect european de anvergură, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, a cărui valoare se ridică la aproape 2.900.000 de lei. În prezent, în acest spațiu reabilitat funcționează două grădinițe care oferă celor mici condiții excelente la standarde europene, însă obiectivul principal al autorităților locale este ca, începând cu anul școlar 2026-2027, întreaga clădire să fie ocupată de elevi și să se redeschidă cursurile pentru clasele I-VIII.

Primarul comunei Mănăstirea Humorului, Viorel Croitoru, s-a arătat extrem de onorat de reușita acestei investiții majore în educația locală și a explicat că proiectul are o încărcătură emoțională aparte pentru el, fiind instituția unde a învățat din perioada grădiniței și până la absolvire. Edilul a transmis un mesaj de încredere către părinți, îndemnându-i să își înscrie copiii la unitatea din localitate, unde există absolut toate dotările necesare pentru un învățământ de calitate, eliminând astfel necesitatea ca elevii să mai facă naveta spre alte localități. Viorel Croitoru a adresat mulțumiri Consiliului Local, Prefecturii, Consiliului Județean și parlamentarilor prezenți pentru sprijinul constant oferit de-a lungul procesului de implementare a proiectului, subliniind faptul că o școală fără copii este la fel ca o biserică fără credincioși.

„Astăzi este o zi mare de sărbătoare pentru noi. Sfințim o clădire modernă, o investiție sigură în viitorul copiilor noștri.

Sunt onorat că am reușit să investim în educația copiilor din comunitatea noastră. Vreau să mulțumesc din suflet oaspeților de seamă care ne onorează astăzi cu prezența. De asemenea, aduc alese mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestui proiect.

Valoarea acestui proiect este de 2.356.936,33 lei, fiind realizat prin fonduri europene.

Momentan, acest spațiu modern funcționează ca grădiniță, oferindu-le celor mici condiții excelente. De aceea, îi îndemn cu toată încrederea pe părinți să își înscrie copiii aici la grădiniță, iar apoi să îi lase în continuare la școala cu clasele I-VIII.

Avem toate dotările necesare pentru ca elevii să primească o educație de calitate chiar aici, acasă, fără să mai fie nevoiți să facă naveta.

O școală nouă prinde viață doar prin copii. Să fie într-un ceas bun, cu succes și binecuvântare. Acest proiect reprezintă, în primul rând, pentru mine personal, un lucru foarte important, deoarece aici am făcut școala, de la grădiniță și până la absolvire. Este un proiect cu o încărcătură emoțională pentru mine.

Mi-am dorit din tot sufletul ca această școală să arate ca o școală normală, europeană. Avem toate utilitățile necesare, iar pe această cale vreau să mulțumesc Consiliului Local, conducerii Prefecturii, Consiliului Județean, inclusiv doamnei Fădor, care au fost alături de noi de fiecare dată când am avut nevoie.

Au fost și sunt destule probleme de rezolvat. Este un proiect realizat din fonduri europene, în valoare de aproape 2.900.000 de lei, care reprezintă pentru noi o investiție importantă, inclusiv din punct de vedere sufletesc.

Până la urmă, învățământul ar trebui să fie pe primul loc.

În prezent avem două grădinițe care funcționează. Sperăm ca, din toamnă, să avem și mai mulți copii, iar părinții să îi lase în continuare la școala noastră pentru a învăța aici și pentru a redeschide din nou toate clasele, pentru că o școală fără copii este ca o biserică fără credincioși”, a declarat primarul comunei Mănăstirea Humorului, Viorel Croitoru.

Prezentă la eveniment, Angelica Fădor, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a evidențiat importanța acestui proiect realizat prin PNRR, explicând că acest program se traduce în realitate prin investiții concrete în temelia societății, care este educația. Ea l-a catalogat pe Viorel Croitoru drept unul dintre cei mai buni primari din județ, amintind și de celelalte proiecte de succes derulate în comună, precum rețelele de apă și canalizare, modernizarea drumurilor, parcurile și terenurile de sport.

„Este o mare bucurie pentru mine să fiu astăzi prezentă alături de dumneavoastră la un moment atât de important pentru comunitate și îi mulțumesc domnului primar, prietenul meu, pentru invitație.

Așa cum spunea, în poezioara lui, unul dintre băiețeii care ne-a încântat astăzi în cadrul serbării, aici nu inaugurăm doar o clădire, ci o casă. O casă în care cei mici pun bazele educației lor.

Pentru toate acestea vă mulțumesc dumneavoastră tuturor, pentru toată munca și pentru toată implicarea. Pentru că, la Mănăstirea Humorului, educația reprezintă într-adevăr o prioritate și nu doar un slogan.

Din discuțiile purtate cu domnul primar de-a lungul timpului, știu că s-au derulat foarte multe proiecte pentru ca școlile să ofere condiții cât mai bune tuturor copiilor care le trec pragul.

Astăzi asistăm la inaugurarea unui proiect realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, vestitul PNRR.

De regulă, PNRR este un termen abstract. Știm doar că trebuie să îndeplinim anumite jaloane pentru a primi bani prin acest program. De această dată însă, toți cei prezenți aici și toți cei care vor urmări postările domnului primar vor vedea că Planul Național de Redresare și Reziliență înseamnă, de fapt, investiții. Foarte multe investiții, inclusiv în educație.

Educația reprezintă temelia a tot ceea ce vrem să construim pe termen lung. Iar această casă frumoasă este pentru voi, dragi copii, pentru cei care sunteți aici și pentru toți copiii din Mănăstirea Humorului. Inclusiv pentru cei care activează la Clubul de Karate, pe care l-am văzut mai devreme.

Sperăm, așa cum a spus și domnul primar, ca numărul copiilor să fie din ce în ce mai mare.

Dumneavoastră, cadre didactice prezente astăzi aici într-un număr atât de mare, vă mulțumesc din tot sufletul pentru dăruire, pentru sufletul și pentru tot ceea ce faceți pentru aceste generații de copii. Vă mulțumesc pentru faptul că vă dedicați cu dragoste și responsabilitate fiecărei noi generații.

Iar dumneavoastră, părinți și bunici prezenți astăzi aici, vă mulțumesc din tot sufletul pentru implicarea și grija pe care le aveți atunci când vine vorba despre copii și despre școală.

Fără un parteneriat solid între administrația publică locală, biserică și școală, nu putem reuși.

Știu cât de multă muncă se ascunde în spatele fiecărei investiții făcute de domnul primar. M-am întâlnit la intrare cu domnul primar Moldovan și spuneam că, la rândul meu, eram primar în perioada în care și dumnealui era primar. De aceea știu câtă muncă se află în spatele fiecărui proiect.

Țin să vă felicit atât pe dumneavoastră, cât și Consiliul Local și echipa din primărie. Și nu vorbesc doar despre această investiție, ci despre toate proiectele realizate de-a lungul timpului la Mănăstirea Humorului, fie că vorbim despre aducțiunea de apă și canalizare, despre modernizarea drumurilor, despre parcuri sau despre terenurile de sport.

De fiecare dată, domnul primar a pus foarte mult suflet în dezvoltarea acestei comunități.

Spre bucuria noastră, a colegilor dumneavoastră, dar sunt convinsă și spre bucuria dumneavoastră, aveți aici, la Mănăstirea Humorului, unul dintre cei mai buni primari, nu doar din județul Suceava, ci din întreaga țară.

Spun acest lucru cu toată sinceritatea, pentru că am cunoscut foarte mulți colegi primari.

Vă felicit încă o dată pentru tot ceea ce ați reușit să realizați de-a lungul timpului și vreau să știți că, împreună cu colegii mei, mă refer aici la domnul deputat Nelu Bălan, la domnul prefect și la ceilalți colegi, vom oferi sprijin ori de câte ori va fi nevoie.

Înainte de a încheia, vreau să spun că am avut astăzi bucuria, pe lângă întâlnirea cu domnul primar Moldovan, să revăd un prieten drag, pe părintele paroh Felician Buzilă.

Vă mulțumesc din tot sufletul. Vă doresc tuturor multă sănătate, iar copilașilor le spun de pe acum „La mulți ani” de 1 Iunie. Să ne revedem cu bine”, a spus secretarul de stat in MAI, Angelica Fădor.

În același timp, deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, a declarat că primarii care își îndreaptă atenția și resursele spre construirea de creșe, grădinițe și școli modernizate sunt cei care înțeleg cu adevărat rolul pe care îl au în dezvoltarea pe termen lung a unei comunități puternice.

„Știți cum este, într-o comunitate, atunci când alegem un primar, prima dată ne uităm dacă este sănătos la cap.

După aceea ne uităm să vedem ce ne propune în materie de dezvoltare și management pentru localitate. Toți încep cu străzi asfaltate, cu apă, canalizare, electricitate. Toate sunt bune, toate sunt necesare și toate ne fac viața mai frumoasă.

Dar eu cred că primarii care se gândesc să facă o creșă, o grădiniță, să modernizeze o școală, să țină aproape copiii încă de mici în comunitate și, nu în ultimul rând, să țină aproape învățători și profesori care să îi formeze și să rămână legați de comunitate, aceia înțeleg cu adevărat rolul pe care trebuie să îl aibă un primar.

Așa cum au spus și ceilalți vorbitori, este extrem de important ce lăsăm în urmă. Iar într-o comunitate trebuie să lăsăm lucrurile mai bune și comunități mai unite și mai puternice decât le-am găsit atunci când am preluat mandatul.

Faptul că astăzi suntem aici, într-o școală plină de copii de grădiniță, cu toate grupele pe care le-am văzut, reprezintă un exemplu și o garanție că, în această comunitate, lucrurile merg într-o direcție bună.

Vă îndemn să continuați tot așa. Doamne ajută și mult succes în continuare”, a spus deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan.

Parteneriatul solid dintre școală, biserică și administrația locală ca rețetă a succesului a fost salutat și de primarul comunei Pojorâta, Ioan Bogdan Codreanu, care s-a declarat onorat să asiste la o asemenea bucurie a comunității din Mănăstirea Humorului.

„Așa cum spunea și domnul deputat Balan, pe lângă toate celelalte investiții pe care trebuie să le realizăm pentru comunitățile locale, există un lucru esențial. Atunci când o comunitate are o școală puternică și sănătoasă, și comunitatea devine puternică și sănătoasă.

La fel ca la Pojorâta, văd că și aici, la dumneavoastră, parteneriatul dintre școală, biserică și comunitatea locală a adus rezultatele așteptate.

Vă mulțumesc pentru invitație. Sunt onorat că am participat astăzi aici, alături de dumneavoastră, la această bucurie a comunității și a copiilor.

Nu pot să închei fără să vă felicit și pentru faptul că v-ați prezentat cu o gardă de corp atât de puternică. Poate vom face și un contract de prestări servicii”, a spus primarul comunei Pojorâta, Ioan Bogdan Codreanu.

Totodată, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, profesorul Ciprian Anton, a remarcat volumul uriaș de suflet pus în această realizare și a transmis felicitări cadrelor didactice și constructorului, urându-le copiilor o vacanță plăcută și un călduros la mulți ani pentru ziua de 1 Iunie.

„Vă felicit pentru ceea ce reușiți să realizați aici.

Cred că s-a văzut din emoțiile dumneavoastră cât suflet puneți în ceea ce faceți. Este clar că vă pasă și că tot ceea ce construiți faceți cu inima.

Vă felicit din toată inima pentru acest lucru.

Vă doresc multă sănătate tuturor colegilor și putere de muncă în continuare.

Le doresc copiilor o vacanță plăcută, când va veni momentul, și un sincer La mulți ani”, a spus prof. Ciprian Anton, inspectorul general al IȘJ Suceava.

Prefectul județului Suceava, Bogdan George Păstrăv, a asigurat administrația locală de tot sprijinul instituției pe care o conduce pentru proiectele viitoare.

„În primul rând, doresc să îi mulțumesc domnului primar pentru invitație.

Doresc, pe această cale, să felicit constructorul și toate instituțiile statului implicate în realizarea acestui proiect.

Vă felicit, domnule primar, vă urez succes în continuare și vă asigur de tot sprijinul Prefecturii Județului Suceava”, a spus prefectul județului Suceava, Bogdan George Păstrăv.

Dimensiunea multiculturală și continuitatea istorică a învățământului din zonă au fost evocate de deputatul Ghervazen Longher, care a amintit de școala modernă construită în 2010 în satul Poiana Micului din fonduri poloneze, subliniind că toate aceste clădiri frumoase sunt ridicate pentru a deservi în mod egal toți copiii, indiferent de etnie.

„Mă bucur foarte mult atunci când se construiește ceva, când se realizează ceva important și mai ales când se face ceva pentru copii.

Acum câțiva ani am inițiat și eu, aici, în comuna Mănăstirea Humorului, în localitatea Poiana Micului, un proiect pentru o școală mare, frumoasă și modernă. La momentul respectiv, cred că era una dintre cele mai moderne și bine dotate școli din județ.

După aceea au venit copiii, iar acesta este lucrul cel mai important. Cred că am deschis-o în anul 2010. Dacă dumneavoastră ați reușit mai repede, vă felicit.

Este o bucurie și nu contează cine realizează aceste proiecte. Important este să fie făcute și să fie făcute pentru oameni și pentru copii.

Finanțarea acelui proiect a fost asigurată în proporție de 100% din fonduri poloneze, iar astăzi școala deservește copiii din întreaga comunitate din Mănăstirea Humorului.

Știm foarte bine că Poiana Micului este formată atât din comunitatea poloneză, cât și din comunitatea românească. Atunci când construim ceva, construim pentru toți copiii.

Probabil că și această școală frumoasă, care a fost renovată, va deservi la fel toți copiii din Mănăstirea Humorului.

Felicitări, domnule primar, pentru această reușită. Întotdeauna, atunci când cineva își dorește cu adevărat să facă ceva, găsește și finanțare, și timp. Important este să existe voință.

Atunci când domnul primar a câștigat mandatul, dacă vă amintiți, am spus că orice persoană care ocupă o funcție este judecată după ceea ce lasă în urmă.

De aceea, felicitări încă o dată pentru această realizare”, a spus deputatul Ghervazen Logher.

În completare, fostul primar al comunei, Constantin Moldovan, a amintit că tradiția educației din Mănăstirea Humorului își are rădăcinile încă din perioada administrației austriece și merită dusă mai departe la cel mai înalt nivel. Fostul edil a mulțumit tuturor factorilor implicați, inclusiv fostului ministru al învățământului, Cristian Adomniței, cel care a asigurat fondurile pentru prima etapă din procesul de modernizare a acestei instituții de învățământ cu tradiție.

„Felicit pentru această realizare conducerea școlii, autoritățile locale și autoritățile județene, pentru că au fost alături de acest proiect.

Mă bucur să văd că s-a continuat modernizarea acestei instituții și că s-a ajuns la un standard atât de ridicat.

Sper ca, până la urmă, să vedem împlinit și visul de a auzi din nou râsetele cât mai multor copii și să îi vedem plini de energie aici, în școala noastră. Merită acest lucru, pentru că este o școală frumoasă, cu tradiție.

Încă din perioada administrației austriece, atunci când Bucovina se afla sub stăpânire austro-ungară, au fost realizate aceste construcții. De aceea, tradiția învățământului din Mănăstirea Humorului merită dusă mai departe.

Această școală a beneficiat întotdeauna de cadre didactice profesioniste, toate cu grade didactice și cu experiență. Așa se întâmplă și acum la Școala Gimnazială „Cristina Bohoian” din Poiana Micului.

Nu văd niciun impediment pentru care această școală să nu continue să se dezvolte. Avem chiar și în Gura Humorului mai multe învățătoare care educă acolo copiii noștri, deși ar putea foarte bine să îi educe aici. Și sunt printre cele mai apreciate cadre didactice.

Ce pot să spun? Vă mulțumim tuturor.

Vreau să adresez un cuvânt de mulțumire și fostului ministru al învățământului, Cristian Adomniței, care a acordat fondurile necesare pentru începutul modernizării acestei școli, pentru prima etapă a proiectului.

Vreau să mulțumesc și inspectorului general de atunci, dar și inspectorului general de acum, pentru că îi cunosc de mult timp și știu cât sunt de implicați și de generoși.

Mulțumesc, doamnă deputat. Mulțumesc tuturor celor prezenți. Felicitări tuturor și Dumnezeu să vă binecuvânteze”, a spus Constantin Moldovan, fostul primar al comunei Mănăstirea Humorului.