Secretarul de stat din Ministerul Sănătății, medicul sucevean Tiberius Brădățan, îl asigură pe deputatul AUR de Suceava Dorel Acatrinei că propunerile sale privind reducerea prețului medicamentelor și majorarea bugetului pentru sănătate, astfel încât românii să aibă acces în timp util la analize gratuite, „vor fi analizate, dezbătute și, cu proxima ocazie, vor fi înaintate propuneri legale”.
„Ministerul Sănătății elaborează politici, strategii și programe de acțiune în domeniul sănătății populației, în acord cu Programul de guvernare, și controlează și coordonează implementarea politicilor, strategiilor și programelor din domeniul sănătății populației, la nivel național, regional și local. Ministerul Sănătății a luat act de aspectele sesizate de dumneavoastră și vă asigurăm că acestea or fi analizate, dezbătute și, cu proxima ocazie, vor fi înaintate propuneri legale”, i-a transmis secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătății, medicul sucevean Tiberius Brădățan, deputatului AUR de Suceava Dorel Acatrinei.
Reamintim că deputatul AUR de Suceava Dorel Acatrinei i-a adresat o interpelare premierului Marcel Ciolacu prin intermediul căreia i-a solicitat să spună la ce dată va fi inițiat un Program Național pentru reducerea prețului medicamentelor și la ce dată vor avea acces facil pensionarii la analize gratuite utile și nu peste 3 luni, cum se întâmplă astăzi.
Parlamentarul sucevean a precizat în interpelare că jumătate din medicamentele aprobate în România s-au scumpit cu 14% în luna august 2023. Din luna august și până acum, medicamentele s-au mai scumpit cu 20%. Românii nu mai au bani pentru medicamente și tratamente, iar farmaciștii spun că pacienții renunță la unele medicamente pentru că nu și le pot permite.