Sediul Jandarmeriei Suceava va fi modernizat și eficientizat energetic, printr-un proiect cu fonduri europene

Generalul de brigadă Ionel Postelnicu, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, a anunțat joi, 2 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că sediul instituției va fi modernizat și eficientizat energetic, printr-un proiect cu fonduri europene atrase prin PNRR.

Potrivit generalului de brigadă Ionel Postelnicu, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, implementează proiectul „Eficientizarea și modernizarea pavilionului comandament al I.J.J. Suceava”, investiție ce beneficiază de finanțare alocată prin Apelul de proiecte gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, finanțat din fonduri europene, prin PNRR, și din fonduri naționale.

Contractul de finanțare a fost deja semnat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Afacerilor Interne, iar investiția trebuie să fie realizată până la 13 februarie 2026.

Trebuie spus că valoarea totală a Proiectului este de 6.336.019,88 lei, din care 5.349.596,54 lei valoarea eligibilă din PNRR și 1.016.423,34 lei valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile din PNRR.

Inspectorul șef al IJJ Suceava a precizat că obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătăţirea fondului construit printr-o abordare integrată a eficienţei energetice şi a tranziţiei către clădiri verzi şi inteligente, conferind respectul cuvenit pentru estetică şi calitatea arhitecturală a acestuia, dezvoltarea unor mecanisme adecvate de monitorizare și o reducere a consumului anual de energie primară cu cel puţin 30% în comparaţie cu consumul anual de energie pentru încălzirea de dinaintea renovării clădirii (renovare moderată) și o reducere a emisiilor de dioxid de carbon. Totodată, se va crea cadrul necesar asigurării serviciilor publice oferite cetățenilor în cele mai bune condiții.

„Pentru îndeplinirea acestor obiective se vor întreprinde lucrări pentru creşterea eficienţei energetice a clădirii publice, respectiv: lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii, lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde menajere, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi/sau termice pentru consum propriu, utilizarea surselor regenerabile de energie (panouri solare), lucrări de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de climatizare şi/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior și lucrări de reabilitare/modernizare a instalaţiilor de iluminat în clădiri. Totodată, vor fi montate sisteme de management energetic integrat pentru clădiri și sisteme inteligente de umbrire pentru sezonul cald și se vor moderniza sistemele tehnice ale clădirilor, inclusiv în vederea pregătirii clădirilor pentru soluţii inteligente”, a spus generalul de brigadă Ionel Postelnicu, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.

Implementarea proiectului se va realiza cu respectarea principiului ,,Do No Significant Harm” (DNSH), astfel cum este prevăzut de art. 17 din Regulamentul (UE) 2020/852 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile, astfel făcându-se trecerea la un fond construit rezilient și verde.