Șef nou la conducerea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava

Începând cu data de 12 decembrie a.c., la conducerea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, pentru o durată de șase luni, a fost împuternicit ofițerul specialist de poliție (cu grad profesional subinspector) Cosmin – Vasile Butnariu.

Între anii 2017 – 2021, ofițerul și-a desfășurat activitatea în cadrul IPJ Suceava, iar din 2021 până în prezent a coordonat activitatea compartimentului permise de conducere din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Bihor.

Subinspectorul de poliție Cosmin – Vasile Butnariu este absolvent al Facultății de Științe Economice și Administrație Publică – Specializarea Administrarea Afacerilor și al Facultății de Drept și Științe Administrative – Specializarea Drept, ambele din cadrul Universității Ștefan cel Mare Suceava. Ofițerul de poliție deține atestatul de examinator pentru categoriile și subcategoriile B, C, CE și D.