Șefa Corpului de Control al prefectului Sucevei, detașată la Secretariatul General al Guvernului

Prefectul Alexandru Moldovan a anunțat că, începând cu data de 16 octombrie 2023, Elena Gabriela Gemănaru, șefa Corpului Control al prefectului județului Suceava, și-a început activitatea la Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Relația cu Parlamentul, ca urmare a detașării, la solicitarea acestei instituții.
„Îi urez succes în activitatea viitoare, privesc cu încredere contextul actual marcat de provocări multiple, luând în considerare calitățile profesionale ale colegilor mei, recunoscute și apreciate, inclusiv de instituțiile centrale”, a spus prefectul Alexandru Moldovan.