Senatorii și primarii nu sunt de acord ca animalele de companie să aibă acces în instituțiile publice

Senatul, la propunerea comisiei de administrație, a respins un proiect legislativ, inițiat de mai mulți parlamentari PNL, PSD și USR, prin care ar fi permis accesul animalelor de companie în instituțiile publice, potrivit profit.ro.

Proiectul propune să fie permis accesul animalelor de companie, câini și pisici, indiferent de talie și de rasă, în instituții publice centrale și locale, precum și ale persoanelor juridice de drept privat, care, potrivit legii au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public dacă acestea sunt însoțite de un adult.

De asemenea, este permis accesul în mijloacele de transport în comun cu animale de companie, atâta timp cât nu pun în pericol siguranța călătorilor. Câinii ar fi ținuți în lesă, iar cei care fac parte din rasele considerate periculoase, poartă obligatoriu și botniță, în timp ce pisicile ar fi transportate în cuști speciale.

Comisia pentru administrație publică a Senatului a întocmit un raport de respingere a proiectului, deși comisia de transporturi, cea de agricuttură și cea pentru drepturile omului, dar și Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social (CES) au avizat favorbail proiectul.

În raportul de respingere, care a fost votat de parlamentarii majorității, comisia pentru administrație a menționat, ca motiv al respingerii, doar faptul că „Asociația Municipiilor din România nu susține proiectul”.

Deși avizul Consiliului Economic și Social a fost favorbail, nici partea patronală a CES nu a fost de acord cu propunerea, arătând că insituțiile publice sunt și așa aglomerate, iar măsura, așa cum a fost propusă, ar încuraja angajații să vină cu animalele de companie la serviciu, ceea ce nu ar fi în beneficiul acestora.

Senatul este primă cameră sesizată, Camera Deputaților fiind forul decizional în acest caz, scrie psnews.ro.