Senatorul Daniel Cadariu și deputatul Bogdan Gheorghiu, prezenți la semnarea contractului pentru proiectarea și execuția Secțiunii 3 din Autostrada A8: „Este primul pas în unirea Moldovei cu Transilvania”

​​​Contractul pentru proiectarea și execuția Secțiunii 3 din Autostrada A8, tronsonul Leghin-Târgu Neamț, a fost semnat miercuri, 20 septembrie, la Ministerul Transporturilor, în prezența ministrului Sorin Grindeanu și a parlamentarilor PNL de Suceava, respectiv a senatorului Constantin Daniel Cadariu și a deputatului Bogdan Gheorghiu, ambii foști miniștri. Cea mai prolifică asociere de constructori români va realiza practic primul tronson al deja celebrei Autostrăzi a Unirii care va lega Moldova de Transilvania.
„Cu viteză și în siguranță către Transilvania! Unirea regiunilor istorice nu este posibilă în totalitate decât printr-o conexiune rutieră sigură și rapidă. Ziua de astăzi vine cu o veste extraordinară! La Ministerul Transporturilor s-a semnat contractul pentru proiectarea și construcția lotului Leghin-Târgu Neamț din autostrada A8. Acesta este un proiect deosebit de important, primul pas de a uni Moldova cu Transilvania și care va aduce numeroase beneficii pentru dezvoltarea economică și socială a regiunii.
Asocierea SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – SPEDITION UMB S.R.L. – TEHNOSTRADE S.R.L. a fost desemnată câștigătoarea contractului pentru proiectarea și execuția secțiunii 3 a autostrăzii TârguMureș – TârguNeamț, cu prețul de 1,56 miliarde de lei (fără TVA)”, au transmis parlamentarii PNL de Suceava.
Potrivit acestora, constructorul român trebuie să finalizeze lucrările (finanțate prin PNRR) în de 30 de luni, din care 6 luni perioada de proiectare si 24 de luni perioada de execuție a lucrărilor, pentru cei 29,91 km ai acestei secțiuni (Leghin-TârguNeamț) care face parte din A8 (TârguMureș-TârguNeamț -Iași-Ungheni).
„Iată câteva dintre avantajele majore ale acestei conexiuni:
• Dezvoltare economică regională: facilitează transportul rapid și eficient al mărfurilor între cele două regiuni, stimulând astfel dezvoltarea economică. Companiile și întreprinderile din ambele regiuni vor avea acces mai ușor la piețe și resurse, ceea ce va favoriza creșterea comerțului și a investițiilor. De asemenea, se vor crea noi oportunități de afaceri și locuri de muncă.
• Îmbunătățirea accesului la servicii și facilități: Autostrada va asigura un acces mai rapid și mai facil la servicii și facilități pentru locuitorii din Moldova și Transilvania. Oamenii vor putea călători mai ușor între cele două regiuni pentru a beneficia de servicii medicale, educație, cultură, divertisment și alte activități.
• Stimularea turismului și a dezvoltării regionale: facilitarea accesului turiștilor la atracțiile și destinațiile turistice, promovarea mai eficientă a patrimoniul cultural, peisajelor naturale, tradițiilor și gastronomiei lor, atrăgând astfel mai mulți vizitatori și generând venituri suplimentare.
• Reducerea timpului de călătorie și a costurilor asociate: autostrada A8 va reduce semnificativ timpul de călătorie între Moldova și Transilvania, ceea ce va aduce beneficii atât pentru călătorii de afaceri, cât și pentru turiști. Reducerea timpului petrecut în trafic va duce la economii de combustibil și la scăderea costurilor asociate cu transportul. De asemenea, autostrada va contribui la reducerea congestiei rutiere pe alte drumuri, ceea ce va îmbunătăți fluxul de trafic în general.
• Conectivitate regională și coeziune națională: consolidarea legăturilor între estul și vestul României, contribuind la creșterea cooperării regionale și la dezvoltarea unei identități naționale comune. Aceasta va facilita schimbul cultural, social și economic între cele două regiuni și va promova solidaritatea și coeziunea în întreaga țară.
Este de subliniat faptul că acest proiect a fost susținut constant de PNL și de către Gheorghe Flutur, care au militat pentru realizarea acestei autostrăzi vitale pentru România. Prin eforturile sale și prin determinarea de a aduce progres și dezvoltare, astăzi putem să ne bucurăm de acest pas major în construirea infrastructurii rutiere moderne.
Importanța acestui proiect este de necontestat pentru județul Suceava, care va cunoaște o dezvoltare fantastică și creșterea nivelului de trai al tuturor locuitorilor, dar trebuie să avem în vedere faptul că este nevoie de maturitate, muncă de echipă și stabilitate la nivel decizional pentru a duce la bun sfârșit un proiect atât de amplu, într-o zonă cu un potențial fantastic, ceea ce echipa PNL a demonstrat în nenumărate rânduri că e perfect capabilă să realizeze”, au conchis foștii miniștri liberali suceveni.