Senatorul Ioan Stan: „Guvernul condus de Marcel Ciolacu va interveni pentru a proteja fermierii români, până când Ucraina implementează măsurile cerute de Comisia Europeană”

Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan a declarat că Guvernul condus de Marcel Ciolacu va interveni pentru a proteja fermierii români, până când Ucraina implementează măsurile cerute de Comisia Europeană. El a adăugat că atât timp cât aceste măsuri nu sunt implementate, România nu va permite importurile de cereale ucrainene. În ultimele 48 de ore nu s-a importat niciun kilogram de cereale ucrainene în România și nici se vor importa, cel puțin în următoarele 30 de zile în care Ucraina are obligația de a îndeplini angajamentul luat în fața Comisiei Europene, respectiv a introduce anumite măsuri legale privind exporturile de cereale, astfel încât să volumul de cereale să nu crească necontrolat.

„De altfel nici Comisia Europeană nu a spus «liber la importurile de cereale din Ucraina». Aceasta a subliniat că nu se impune o interdicție cât timp Ucraina ia anumite măsuri legale pentru controlul exporturilor, la un nivel care nu creează distorsiuni în piețele statelor membre. Condiția pusă de CE pentru exporturile de cereale este ca aceste măsuri să fie în vigoare și să fie eficiente. Termenul de implementare este de 30 de zile. Mai mult, dacă aceste obligații nu vor fi îndeplinite în următoarele 30 de zile, atunci Comisia va prelungi interdicția importurilor până pe 31 decembrie 2023. Prin  urmare, România nu va permite importurile până când Ucraina nu va îndeplini angajamentul luat față de UE

Totodată, Comisia Europeană a solicitat celor 5 state (România, Polonia, Slovacia, Ungaria și Bulgaria), ca pe durata în care Ucraina va implementa măsurile legislative să nu se extindă lista produselor interzise la import. Ca atare, Ungaria și Polonia care nu au ținut cont de această solicitare ar putea fi sancționate prin reducerea fondurilor europene. Nu este şi cazul României, care a dat dovadă de maturitate şi echilibru cu privire la această situaţie şi în relaţia cu partenerii noştri externi”, a declarat senatorul PSD de Suceava Ioan Stan.