Senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan, a declarat că, în ciuda zvonurilor apărute în spaţiul public, opinia PSD-ului cu privire la rotaţia premierilor este clară: „avem un protocol politic semnat şi acesta va fi respectat!”.
Potrivit senatorului sucevean, până la momentul schimbării premierilor mai sunt 3 luni şi orice discuție sau speculație pe această temă este lipsită de temei la ora actuală.
„Asta pentru că preocupările noastre prioritare sunt altele şi ţin de găsirea de soluţii pentru problemele strigente ale românilor. Decât să pierdem timpul cu discuţii fără rost, preferăm să ne ocupăm de combaterea scumpirilor -în special la alimente, creșterea veniturilor -mai ales ale salariaților și populației vulnerabile, asigurarea unui nivel de trai cât mai decent, urgentarea proiectelor pentru absorbția fondurilor europene, gestionarea eficientă a crizelor generate de războiul din Ucraina. Acestea sunt urgențele pe rezolvarea cărora se concentrează PSD-ul şi mai puţin pe «vendetele» politice.
Şi pentru a evidenţia acest lucru, amintim că ministerele conduse de miniștrii PSD și-au îndeplinit toate jaloanele necesare pentru obţinerea tranşei a doua de bani prin PNRR. Acestea fiind spuse, considerăm că Ministerul Fondurilor Europene, împreună cu premierul, ca şi coordonator principal, trebuie să facă demersurile necesare pentru ca acolo unde mai sunt probleme de lămurit – respectiv la Ministerul Energiei în privința proiectului privind decarbonarea şi la Ministerul Justiției privind avertizorul de integritate – să fie urgentată soluționarea. Din câte putem observa, problemele care împiedică pentru moment obţinerea tranşei a doua de bani din PNRR se regăsesc la ministerele conduse de colegii liberali. În acest sens, este evident că trebuie de făcut un efort suplimentar pentru a finaliza şi aceste jaloane iar PSD îi asigură pe partenerii noştri de guvernare de tot sprijinul politic necesar. În cele din urmă, interesul național ne impune să găsim soluția corectă ca să nu pierdem miliardele de euro din PNRR. Şi, ca de obicei, PSD face parte din soluţie, nu din problemă. Acesta este şi motivul pentru care preferăm să muncim mai mult, nu să ne contrăm politic pe teme care în momentul de faţă chiar nu sunt oportune pentru binele ţării”, a declarat senatorul Ioan Stan.