Senatorul PSD de Suveava Ioan Stan a declarat că, în pofida știrilor vehiculate, în cadrul Coaliției de guvernare s-a ajuns la un consens pe cele mai multe dintre deciziile analizate. El a adăugat că ambele partide sunt de acord că aceste reforme trebuie să asigure echitate fiscală și socială, respectiv protejarea celor cu venituri mici şi solidaritate din partea celor cu profituri excesive.
„Din acest punct de vedere, PSD și PNL sunt de acord că reformele trebuie să asigure principiul cumpătării statului în folosirea banilor publici. Nu în ultimul rând, PSD și PNL sunt de acord că trebuie îmbunătățită colectarea taxelor prin combaterea evaziunii fiscale. Toată lumea trebuie să plătească taxele către bugetul de stat.
Cele mai importante decizii asupra cărora PSD și PNL au ajuns la consens sunt:
– Creșterea salariului minim: cel standard la 3.300 de lei, cel din construcții la 4.500 lei;
– Protejarea pensionarilor cu venituri mici: pachet de măsuri cu ajutoare anuale pentru categoriile vulnerabile de pensionari;
– Menținerea cotei generale de TVA și menținerea cotei reduse la alimente și medicamente;
– Menținerea actualelor cote de impozitare: 10% pe venit și 16% pe profit;
– Reducerea cheltuielilor statului cu bunurile și serviciile;
– Impozit de 1% pe cifra de afaceri pentru companiile la care impozitul de 16% pe profit este mai mic de 1% din veniturile companiei;
– Reintroducerea CASS pentru angajații din sectoarele de construcții și industrie alimentară;
– Taxarea profitului excesiv al băncilor (se va agrea în Coaliție formula finală);
– 0,3 impozit din valoarea mașinilor și caselor de lux;
– Plafonarea CASS la liber-profesioniști (PFA);
– Facturarea electronică pentru toate produsele cu risc ridicat de evaziune;
– Confiscarea mărfurilor care sunt produse /depozitate /transportate /comercializate fără documente de proveniență. Se confiscă inclusiv numerarul și substitutele de numerar pentru care nu există documente de proveniență.
Astfel, prin aceste măsuri, Premierul Ciolacu speră să echilibreze situaţia bugetară a ţării asigurând în acelaşi timp românilor stabilitate economică, stabilitate socială şi totodată dezvoltarea României pe termen mediu şi lung”, a declarat denatorul PSD de Suceava, Ioan Stan.