Senatorul PSD de Suceava, Ioan Stan, a declarat că sunt vehiculate mai multe scenarii în spațiul public referitoare la măsurile fiscale, dar unele unele dintre ele nu au nicio legătură cu variantele de lucru. Parlamentarul sucevean a precizat că deciziile se vor lua pe baza analizei de impact a ministrului de Finanțe, Marcel Boloș, care momentan este contestat în propriul partid.
„Din acest punct de vedere, PSD își menține abordarea pe care a avut-o de când a intrat la guvernare, respectiv: protejarea celor cu venituri mici, solidaritate din partea celor cu profituri excesive. Drept urmare considerăm că măsurile fiscale trebuie să vizeze firmele și persoanele cu venituri excesive.
În acest sens amintim că tot timpul PSD-ul a promovat măsuri pentru protejarea românilor prin: reglementarea prețurilor la energie, vouchere de alimente și de energie, iar recent plafonarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază.
Ce susține partidul nostru?!?
– cota generală de TVA de 19% rămâne neschimbată. Nu va crește peste acest nivel la niciun produs;
– alimentele de bază, de strictă necesitate, vor continua să aibă o cotă redusă de TVA, pentru protejarea celor cu venituri mici și medii;
– salariul minim trebuie să crească pentru protejarea salariaților din privat;
– profitul excesiv, luxul și viciul trebuie supra-impozitate;
– trebuie taxate companiile care își scot profiturile din România;
În acelaşi timp, PNL a insistat cu un proiect de lege pentru generalizarea voucherelor de vacanță, dar acum propune să fie eliminate acestea cu totul. Asta ca să nu mai discutăm despre opiniile foştilor președinți PNL și premieri Ludovic Orban şi Florin Cîțu, care susțineau că facilitățile pentru IT și construcții nu sunt bune, dar acum cei din PNL spune că sunt măsuri liberale și că le susțin. Poate nu ar strica puţină consecvenţă şi seriozitate din partea partenerilor de guvernare atunci când vine vorba de finanţele ţării”, a spus senatorul Ioan Stan.