Sfântul Ilie, drept, corect şi bun la suflet, dar ispitit de diavol pentru a-şi ucide părinţii, este sărbătorit azi

În fiecare an, în ziua de 20 iulie creştinii ortodocşi prăznuiesc marea sărbătoare a Sfântulului Prooroc Ilie.
Sfântul Ilie este cunoscut ca ocrotitor al recoltelor şi aducător de ploi, de asemenea poate arunca grindină sau provoca fulgere şi tunete. Tot el alungă canicula şi seceta de pe ogoare şi răcoreşte pământul. Cunoscut în credinţa ortodoxă ca fiind un Sfânt drept, corect, bun la suflet, acesta a fost ispitit de diavol pentru a-şi ucide părinţii.

Căindu-se, Sfântul Ilie i-a cerut lui Dumnezeu puterea de a lupta împotriva lor. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile şi, dăruindu-i un car tras de cai albi, l-a făcut puternic şi biruitor în faţa acestora.
Când tună şi fulgeră, Sfantul Ilie pleacă la vânătoare de demoni. Fulgerele sale cad pe pământ, dărâmă copaci şi incendiază acoperişurile caselor. Se spune că acolo unde loveşte fulgerul este ascuns un demon şi Sfântul îi vine de hac. Tunetul este provocat de roţile carului şi de viteza cu care trăsura sa aleargă.
Tradiţia ne spune că, datorită puterii imense ce-i fusese dată pentru a-i înlătura pe demoni, atunci când mergea cu carul prin cer, Sfântul Ilie zguduia tronul lui Dumnezeu. Din acest motiv, Dumnezeu i-a luat puterea dintr-o mână şi dintr-un picior.

De Sfântul Ilie, tradiţia ne relatează că se mănâncă primele roade ale verii, nuci şi mere, al căror consum este interzis până în această zi, pentru a nu aduce grindina asupra pomilor şi pentru a nu pune în primejdie recoltele. De Sfântul Ilie, femeile de la sate culeg busuioc şi îl duc la biserică, aşezându-l la icoane. Tot ele pregătesc pachete pe care le dau de pomană pentru sufletul copilaşilor morţi devreme. De asemenea, se pot împarţi fructe, apă, flori de câmp şi alte bucate.