Senatorul Mîndruță: „Este un moment istoric: pentru prima dată, Ministerul Transporturilor a reușit să utilizeze o sumă mai mare de fonduri europene decât cele alocate din bugetul național”

 Senatorul de Suceava Gheorghe Mîndruţă  este de părere că s-a înregistrat un moment semnificativ în istoria României, atunci când,  pentru prima dată, Ministerul Transporturilor a reușit să utilizeze o sumă mai mare de fonduri europene decât cele alocate din bugetul național pentru dezvoltarea infrastructurii țării noastre.

El crede că această reușită notabilă se datorează eforturilor Ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a accelerat proiectele finanțate din resurse europene. 

„Conform celor mai noi informații publicate de Eurostat, în luna august, cea mai semnificativă creștere anuală a numărului de activități din sectorul construcțiilor a fost înregistrată în România, cu o creștere procentuală de 19,3%. În rândul țărilor cu cea mai mare creștere a numărului de proiecte de construcții, Slovenia a ocupat locul secund, înregistrând o creștere de 19%, iar Spania s-a clasat pe locul trei, cu o majorare de 6,9%. Iată că Ministrul Sorin Grindeanu aduce România pe locul 1 într-un top unde alte ministere nu au fost atât de productive.

După epuizarea tuturor fondurilor europene și a sumelor suplimentare alocate, Ministrul Grindeanu a solicitat o nouă suplimentare de cel puțin 400 de milioane de euro, pe care intenționează să le utilizeze până la finalul acestui an. Inițial, Ministerul Transporturilor a dispus pentru acest an de 4,5 miliarde de euro în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM). Cu toate acestea, datorită accelerării investițiilor în acest sector, ca rezultat al simplificării legislației privind achizițiile publice, Ministrul Grindeanu a solicitat o creștere de 10% a fondurilor, echivalentă cu aproximativ o jumătate de miliard de euro, din sumele necheltuite alocate altor proiecte europene, care altfel ar fi fost înapoiate Comisiei Europene.

Această sumă suplimentară a fost, de asemenea, alocată. Până în prezent, Ministerul Transporturilor a investit 5,1 miliarde de euro în cadrul POIM și solicită o suplimentare de 400-500 de milioane de euro pentru a ajunge la un total de 5,5 miliarde de euro reprezentând investiții europene, la finalul anului, doar în cadrul POIM.

În total, în primele 9 luni ale acestui an, România a atras fonduri europene în valoare de 6,1 miliarde de euro pentru proiecte de infrastructură, în comparație cu cei 4,7 miliarde de euro alocați din bugetul național.

Este cu adevărat notabilă această creștere semnificativă a investițiilor publice în domeniul infrastructurii care a plasat România pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește creșterea volumului de construcții (+19,3% față de media negativă a UE de -0,7%).

Marcel Ciolacu a afirmat că în timpul mandatului său ca șef al Guvernului, cea mai importantă prioritate în ceea ce privește infrastructura de transport este absorbția fondurilor europene alocate Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), precum și a resurselor financiare din exercițiul financiar viitor. El a subliniat că în acest domeniu, Ministerul Transporturilor a excelat și a fost cel mai eficient minister. 

Cred că este evident faptul că în aceste condiții, Autostrada Moldovei prinde un real contur”, a scris  senatorul de Suceava Gheorghe Mîndruţă, pe blogul său.