Senatorul liberal de Suceava, Constantin Daniel Cadariu, a declarat, joi, că aderarea României la spațiul Schengen reprezintă o victorie importantă a PNL. Daniel Cadariu a subliniat faptul că PNL a tratat aderarea României la Spațiul Schengen ca o prioritate absolută, fiind vorba despre cel mai important proiect de țară, după ce țara noastră a devenit membră a UE și NATO.
„Cei mai consistenți și relevanți pași au fost făcuți în perioada guvernărilor liberale din ultimii ani, când miniștrii Afacerilor Externe, Afacerilor Interne și Justiției au depus toate eforturile pentru cauza României. De remarcat faptul că eforturile conjugate ale președintelui României, Klaus Iohannis, precum și ale ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu și ale ministrei Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, ne aduc astăzi semnale externe extrem de pozitive”, a spus senatorul PNL de Suceava.
El a arătat că în data de 23 decembrie 2023, Ministerul Afacerilor Interne a ajuns la un acord politic împreună cu ministerele omologe din Austria și Bulgaria privind extinderea Spațiului Schengen cu România și Bulgaria.
Cadariu precizează că această extindere urmează să se aplice la frontierele aeriene și maritime începând cu luna martie 2024.
„Aderarea la Spațiul Schengen cu frontierele terestre urmează să fie discutată în 2024, în strânsă legătură cu măsurile compensatorii privind întărirea controlului la frontiere și aplicarea Acordului Dublin”, a spus parlamentarul liberal sucevean.
Daniel Cadariu a mai adăugat că obiectivele atinse de ministrul liberal de interne sunt o continuare a eforturilor din timpul mandatului lui Lucian Bode la MAI și reprezintă un succes pentru România.
„PNL va continua eforturile pentru admiterea cu granițele terestre, pentru traficul rutier și feroviar și pentru obținerea statutului de membru cu drepturi depline în Spațiul Schengen. În același timp, PNL va continua negocierile la nivel diplomatic și lucrul la nivel tehnic pentru atingerea acestui proiect de țară esențial pentru viitorul României”, a încheiat Constantin Daniel Cadariu.