Senatorul Stan îi reproșează președintelui Flutur că drumurile județene arată deplorabil, iar el „se agață” de Autostrada 7

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a transmis un comunicat de presă prin intermediul căruia critică dur starea unor drumuri județene din Suceava și îl acuză pe  președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, că în loc să se preocupe de infrastructura rutieră din subordinea lui, preferă să iasă cu declarații vis a vis de obiective de investiții din ograda Ministerului Transporturilor, respectiv A7.

Redăm integral comunicatul de presă al senatorului Ioan Stan:

„Pentru cei care mai au încredere în domnul Gheorghe Flutur amintim că pe 24 septembrie 2020 acesta anunţa «o veste extraordinară pentru suceveni«. «S-a semnat astăzi și l-am primit, Ordinul de Ministru 1802 din 24.09.2020 al Ministerului Transporturilor, de predare a centurilor ocolitoare ale orașului Gura Humorului și municipiilor Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, către Consiliul Județean Suceava, la solicitarea noastră, pentru a le construi pe bani europeni». Şi tot el: «Ne-am asumat, ca și Consiliu Județean Suceava, printr-o hotărâre să ne ocupăm de coordonarea acestor centuri ocolitoare»(sursa: svnews.ro). Ba mai mult, în campania pentru alegerile parlamentare din iarna lui 2020, a încercat să ademenească electoratul şi cu aşa zisa centură a Fălticeniului (sursa:monitorulsv.ro).

Suntem în 2023… şi deşi în discursurile anului 2020 aceste centuri erau date ca şi gata, iată că la ele se lucrează la fel de «intens» ca pe drumurile judeţene. Nu mai amintim de acele drumuri judeţene pentru care domnia sa a primit bani începând din 2017 de la PSD şi care nu-s gata nici până în ziua de azi, dar vom face referire numai la drumurile judeţene 208B şi 291A. Starea acestor drumuri o cunoaşte domnul Flutur? După atâţia ani în fruntea CJ Suceava cum poate explica starea deplorabilă a drumurilor respective? Lipsa de interes şi investiţii în aceste drumuri judeţene este cumva o sancţiune aplicată de CJ Suceava primarilor PSD care conduc comunele prin care aceste drumuri trec? Şi ne referim aici la comunele Hănţeşti, Zamostea, Zvoriştea, Grămeşti, a căror edili sunt din partidul nostru. 

Sau dumnealui,  fiind atât de «preocupat» de autostrada A7, a uitat care îi este fişa postului? 

Pentru a-l readuce cu picioarele pe pâmânt îi reamintim că austostrada A7 este începută de către ministrul PSD al Transporturilor, domnul Sorin Grindeanu şi tot el o va finaliza pentru că asta este în fişa postului său. De drumurile judeţene se ocupă preşedinţii de consilii judeţene, după cum de cele comunale se ocupă primarii de comune. Felul în care arată drumurile din subordinea fiecăruia, arată cât de gospodar este fiecare în parte.  

Cât despre centurile pe care dumnealui se lauda în 2020 că le va face până la sfârşitul mandatului, acestea rămân mai departe pe hârtie după cum tot pe hârtie au rămas aproape toate proiectele anunţate în campania electorală de acum 3 ani. Totodată specificăm că acest demers este făcut în sprijinul şi la îndemnul cetăţenilor care circulă pe drumurile amintite, drumuri aflate în administraţia CJ Suceava şi pe care aceştia îşi distrug maşinile de ani de zile”.