Senatorul Virgiliu Gheorghe Vlăescu solicită Guvernului clarificări privind aplicarea Deciziei CJUE pentru transportatorii români

Senatorul AUR de Suceava, Virgiliu  Vlăescu, i-a adresat o interpelare prim-ministrului Ilie Bolojan referitoare la aplicarea Deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene care a anulat obligația prevăzută în Pachetul de Mobilitate ca vehiculele să se întoarcă la fiecare opt săptămâni la centrul operațional al companiei.

Potrivit senatorului, această prevedere a fost criticată de transportatorii români, deoarece a generat pierderi de aproximativ 4,5 miliarde de euro și ar fi determinat ca peste jumătate dintre companiile de transport internațional să își întrerupă activitatea sau să își mute centrul operațional în alte state membre. Transportul rutier contribuie cu aproximativ 5% la PIB-ul României și reprezintă unul dintre principalii exportatori de servicii, cu 36.000 de firme și aproximativ 250.000 de șoferi profesioniști.

În interpelare, senatorul Vlăescu solicită Guvernului să clarifice ce demersuri au fost făcute pentru implementarea Deciziei CJUE și pentru eliminarea sancțiunilor aplicate transportatorilor români, în special în Ungaria, care continuă să primească amenzi pentru neîntoarcerea camioanelor la centrul operațional, în ciuda deciziei europene.

De asemenea, senatorul propune discuții cu partenerii de coaliție, inclusiv cu UDMR, pentru găsirea unor soluții privind normele referitoare la repausul săptămânal al șoferilor și întoarcerea la domiciliul fiscal, măsuri care afectează competitivitatea firmelor românești pe piața europeană.