Senatorul AUR de Suceava Virgiliu Vlăescu i-a adresat o interpelare prim-ministrului interimar Ilie Bolojan prin care solicită clarificări privind termenul la care România va aplica Directiva Uniunii Europene 2023/970 referitoare la transparența salarială.
Parlamentarul atrage atenția asupra faptului că, deși statele membre ale Uniunii Europene au termen până la 7 iunie 2026 pentru transpunerea directivei în legislația națională, noile reguli produc efecte începând cu 1 ianuarie 2026 și vor aduce schimbări importante în relația dintre angajatori și angajați.
În documentul transmis Guvernului, senatorul citează rezultatele unui studiu care indică existența unui deficit de încredere între angajați și angajatori în ceea ce privește politica salarială. Potrivit datelor prezentate, 76% dintre angajatori recunosc existența unor diferențe salariale între persoane aflate pe posturi similare, în timp ce 59% dintre angajați consideră că unele dintre aceste diferențe sunt nejustificate.
Totodată, 72% dintre angajați au auzit deja de prevederile directivei europene, iar opt din zece susțin că ar fi mai interesați să aplice pentru un loc de muncă dacă salariul și beneficiile ar fi afișate în mod transparent în anunțurile de recrutare.
Senatorul subliniază că directiva obligă angajatorii să ofere, la cererea salariaților, informații privind criteriile utilizate pentru stabilirea salariilor, precum și date referitoare la nivelurile medii de remunerare pentru angajații care desfășoară aceeași muncă sau o muncă de valoare egală, defalcate pe criteriul de gen.
De asemenea, actul european urmărește reducerea diferențelor salariale dintre femei și bărbați și impune raportări periodice privind remunerarea în cadrul companiilor. În situațiile în care sunt identificate diferențe nejustificate, angajatorii vor trebui să adopte măsuri de remediere împreună cu reprezentanții salariaților sau cu organizațiile sindicale.
„La ce dată veți aplica în România Directiva Uniunii Europene 2023/970?”, este întrebarea adresată de senatorul sucevean prim-ministrului interimar în finalul interpelării.


