Senatorul AUR de Suceava Virgiliu Vlaescu Gheorghe i-a adresat o interpelare premierului interimar Ilie Bolojan, după ce Comisia Europeană a deschis noi proceduri de infringement împotriva României pentru netranspunerea integrală în legislația națională a unor directive europene.
Potrivit Comisiei Europene, România se numără printre statele membre care nu au notificat integral măsurile de transpunere pentru mai multe acte legislative europene. În cazul directivelor privind piața de energie electrică și piața gazelor și hidrogenului, Comisia a transmis României scrisori de punere în întârziere la 25 septembrie 2026. România are două luni pentru a răspunde și pentru a finaliza transpunerea.
În interpelarea adresată premierului interimar, senatorul enumeră domeniile vizate de procedurile europene și face referire la normele privind piața energiei electrice, piața gazelor și infrastructura pentru hidrogen, combaterea spălării banilor, combaterea traficului de persoane, noile substanțe psihoactive, dreptul consumatorilor la repararea produselor și combaterea poluării provenite din instalațiile industriale.
În ceea ce privește energia electrică, Comisia Europeană a precizat că România nu a notificat transpunerea integrală a prevederilor Directivei (UE) 2024/1711 referitoare, între altele, la libertatea consumatorilor de a-și alege furnizorul și la dreptul la partajarea energiei. Termenul pentru aceste prevederi a fost 17 iulie 2026.
O altă procedură vizează Directiva (UE) 2024/1788 privind piața gazelor naturale și cadrul de reglementare pentru infrastructura dedicată hidrogenului. Termenul de transpunere a fost 5 august 2026, iar Comisia a transmis scrisori de punere în întârziere către 26 de state membre, printre care și România.
Senatorul susține în interpelare că aceste situații ridică întrebări cu privire la modul în care România participă la procesul de elaborare și implementare a normelor europene.
„Mai grav, domnule prim-ministru interimar, este că nu ați avut o opinie față de aceste problematici”, afirmă Virgiliu Vlaescu în documentul transmis lui Ilie Bolojan.
Senatorul îi cere premierului interimar să precizeze când va avea România „un cuvânt de spus” în ceea ce privește stabilirea și implementarea normelor europene.
Întrebarea adresată de Virgiliu Vlaescu este: „La ce dată România va avea un cuvânt de spus în ceea ce înseamnă stabilirea și implementarea normelor europene?”


