Senatorul Virgiliu Gheorghe Vlăescu, din circumscripția Suceava, a adresat o interpelare prim-ministrului Ilie Bolojan, cerând clarificări și măsuri privind salarizarea în sectorul public, în special în cazul membrilor consiliilor de administrație din companiile de stat. Interpelarea vizează eliminarea discrepanțelor salariale și reducerea indemnizațiilor, considerate excesive și nesustenabile în contextul bugetului de stat.
Un document recent al Guvernului a prezentat, pentru prima dată, nivelul exact al salariilor și indemnizațiilor în companiile de stat. Raportul arată că șefii companiilor înregistrează venituri uriașe, unele depășind 3 milioane de lei anual. Cele mai mari salarii brute se înregistrează în sectoarele Energie și Transporturi. Astfel, doi directori de la Romgaz câștigă fiecare peste 3 milioane lei brut anual, ceea ce echivalează cu peste 250.000 lei net lunar. Un director de la Nuclearelectrica primește anual peste 2 milioane lei brut, iar la Hidroelectrica cinci directori însumează aproape 12 milioane lei anual.
Documentul include și indemnizațiile membrilor consiliilor de administrație. La Transgaz, acestea variază între 30.000 și 80.000 lei lunar, iar în sectorul Transporturi situația este similară. Directorul Grup Exploatare și Întreținere Palat CFR încasează 28.000 lei lunar, iar la Compania Aeroport București indemnizațiile ajung la 70.000 lei lunar.
Senatorul Vlăescu atrage atenția că aceste sume sunt disproporționat mari comparativ cu pensia medie și salariul mediu din România, ridicând semne de întrebare privind sustenabilitatea cheltuielilor publice. O parte din aceste indemnizații sunt plătite din bugetul de stat, iar alta din fondurile asigurărilor sociale, amplificând impactul asupra finanțelor publice.
Parlamentarul propune „unificarea” legislației salarizării în sectorul public și ajustarea sistemului astfel încât să elimine discrepanțele dintre angajați care fac aceeași muncă sau activități similare. În prezent, modificările succesive ale legilor salariale și aplicarea parțială a dispozițiilor tranzitorii au creat inechități majore între angajați chiar în cadrul aceleiași categorii profesionale sau instituții.
Vlăescu subliniază că schimbarea sistemului de salarizare presupune ajustări ale coeficienților de ierarhizare, valori de referință și salarii nominale, dar că trebuie respectate principiile fundamentale ale dreptului: nediscriminarea, stabilitatea raporturilor juridice, neretroactivitatea și previzibilitatea normelor juridice.
În interpelarea sa, senatorul propune:
-
limitarea indemnizațiilor membrilor consiliilor de administrație la maximum 5% din salariul Președintelui României;
-
ajustarea salariilor bugetarilor la un raport de 1 la 8 între cel mai mare și cel mai mic salariu din sistem;
-
corectarea discrepanțelor create de sinecurile politice și privilegii nejustificate acordate membrilor CA și regii autonome.
Senatorul Vlăescu solicită Guvernului răspuns la două aspecte principale: când vor fi eliminate inechitățile din salarizarea sistemului bugetar și când vor fi reduse indemnizațiile reprezentanților statului din consiliile de administrație și regii autonome, în conformitate cu principiul echității și sustenabilității financiare.


