Joi, 11 septembrie, fost inaugurat și sfințit Abulatoriul Integrat al Spitalului Municipal Vatra Dornei, după ample lucrări de extindere, modernizare și dotare. Alături de primarul Marius Rîpan și de managerul unității spitalicești, Valentin Stan, la evenimentul inaugural au fost și secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Angelica Fădor, deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, prefectul Sucevei, Traian Andronachi, subprefectul Bogdan Păstrăv, administratorul public al județului Suceava, Cezar Ioja, directoarea DSP Suceava, Daniela Odeh, directoarea SAJ Suceava, Mihaela Ianovici, purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Alexandru Covașă, primarii din Bazinul Dornelor, consilieri județeni și locali, managerii Spitalelor Municipale Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc, precum și consultantul proiectului Doina Iacoban.

Primarul municipiului Vatra Dornei, Marius Rîpan, a declarat că noul ambulatoriu va deservi peste 50.000 de persoane, din întreg Bazinul Dornelor, și va oferi 17 specialități medicale, respectiv Diabet si boli nutriție, Psihologie/psihiatrie, Boli Infecțioase, Pneumologie, Pediatrie, Ginecologie, Medicina interna, Neurologie, Kinetoterapie/ recuperare medicala, Radiologie, Ortopedie, Chirurgie, Îngrijiri paliative, Urologie, Endocrinologie, Cardiologie, ORL). De altfel, el a subliniat că toate cabinetele sunt dotate cu echipamentele necesare funcționării activităților de stabilire a diagnosticului și tratamentului ambulatoriu.
„Primăria municipiului Vatra Dornei face din domeniul sănătății o prioritate. Ne concentrăm pe sănătate și învățământ și continuăm să alocăm fonduri regulate pentru Spitalul Municipal Vatra Dornei. Astăzi inaugurăm această clădire nouă de ambulatoriu, iar alocările bugetare repetate către spital permit dezvoltarea continuă a serviciilor medicale.
Am inaugurat deja două săli de operație moderne în cadrul secției de chirurgie, care deservesc pacienți cu probleme complexe. Această unitate medicală nu deservește doar populația din municipiul Vatra Dornei, ci întreaga zonă, aproximativ 50.000 de locuitori. Este important ca actul medical să fie complex și de calitate. Facem eforturi ca serviciile oferite să satisfacă nevoile pacienților și să atragem medici tineri și dedicați, care doresc să rămână în Vatra Dornei.
Le oferim medicilor condiții bune de muncă și viață. Suntem în cursul finalizării unui proiect ANL, un bloc de locuințe destinat în mare parte medicilor de la Spitalul Municipal Vatra Dornei. Astfel, sprijinim atât baza populațională mare, cât și apropierea de alte spitale.
Mulțumim colaboratorilor și finanțatorilor proiectului: Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul de Stat în Construcții, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Consiliul Județean Suceava, Instituția Prefectului, parlamentari locali, Consiliul Local Vatra Dornei și sponsorii privați. Menționăm în mod special Valvis Holding Group, domnul Jean Valvis, domnul Dumitru Pardău, firma Maspex, domnul Marius Apălămărița de la APA Bucovina, Coca-Cola HBC, domnul Ionuț Dobrescu și toți cei care au contribuit la realizarea proiectului.
Mulțumim echipelor implicate: consultanți, proiectanți, constructori și colegii din primărie care au susținut acest proiect. Acesta este primul dintr-o serie de proiecte care se vor finaliza în această toamnă. Mulțumim cetățenilor din municipiul Vatra Dornei pentru răbdare și încredere.
Vă mulțumesc tuturor pentru prezență și pentru că consemnați un eveniment important pentru comunitatea noastră”, a transmis primarul municipiului Vatra Dornei, Marius Rîpan.

Managerul Spitalului Municipal Vatra Dornei, Valentin Stan, a mulțumit astăzi Primăriei Municipiului Vatra Dornei, foștilor și actualilor primari, consiliilor locale și autorităților din zonă pentru sprijinul acordat în dezvoltarea serviciilor medicale. El a apreciat, de asemenea, contribuția Guvernului, Ministerului Sănătății, consultantului proiectului, constructorilor și proiectanților și a reiterat nevoia de colaborare continuă pentru implementarea altor proiecte importante care să asigure servicii medicale de calitate pentru întreaga comunitate.
„Mulțumesc Primăriei Municipiului Vatra Dornei, primarilor care s-au aflat în conducerea locală în ultimii 10-11 ani, consiliilor locale din aceeași perioadă și autorităților locale din zonă, tuturor celor implicați în administrarea municipiului. Fac o mențiune specială pentru implicarea lor în perioada dificilă a pandemiei COVID-19, când au demonstrat mobilizare exemplară și, în doar două luni, am reușit să punem în funcțiune laboratorul de testare. Mulțumesc reprezentanților Guvernului, Ministerului Sănătății, consultantului proiectului, constructorilor, proiectanților și tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect. Îi așteptăm să continue colaborarea și în cadrul altor proiecte importante pentru bazinul Vatra Dornei și pentru pacienții din zona noastră. Realizarea unui spital modern necesită implicarea constantă a tuturor autorităților: parlamentari, ministere, prefectură, Consiliul Județean. Este esențial să punem umărul împreună pentru a duce la bun sfârșit acest proiect și pentru a oferi servicii medicale de calitate comunității noastre”, a spus managerul Spitalului din Vatra Dornei, Valentin Stan.

Secretarul de stat în cadrul MAI, Angelica Fădor, a apreciat investiția în noul ambulatoriu de la Vatra Dornei, subliniind importanța acesteia pentru întreaga comunitate.
„Pentru mine, personal, și pentru toți locuitorii din bazinul Vatra Dornei, această investiție este extrem de importantă și sunt convinsă că în anii care urmează ne vom bucura de rezultatele ei.
Astăzi, datorită inaugurării noului ambulatoriu, atât pacienții internați, cât și cei care au nevoie doar de servicii ambulatorii vor beneficia de servicii medicale moderne și complete. Vreau să mulțumesc și să felicit pe toți cei care s-au implicat pentru ca această investiție să devină realitate: domnul primar Ilie Boncheș, managerul Valentin Stan, directorul medical Rusu Cristian, doamna Doina Iacoban, dar și tuturor celor care au contribuit de-a lungul timpului la schimbarea în bine a municipiului Vatra Dornei”, a spus secretarul de stat în cadrul MAI, Angelica Fădor.

Prefectul județului Suceava, Traian Andronachi, a subliniat importanța investiției în noul ambulatoriu de la Vatra Dornei, evidențiind contribuția managerului Valentin Stan și a echipei sale în dezvoltarea serviciilor medicale pentru întregul Bazin al Dornelor. Prefectul a apreciat eforturile depuse de autoritățile locale și de Consiliul Județean, menționând dificultățile generate de lipsa de personal medical și subliniind sprijinul continuu al instituției pe care o reprezintă pentru asigurarea de servicii medicale de calitate în zonă.
„Îl cunosc pe domnul manager Valentin Stan de peste 10 ani și sunt mândru de efortul depus de-a lungul carierei sale, nu doar pentru finalizarea acestui proiect, ci pentru întreaga activitate dedicată serviciilor medicale în Bazinul Dornelor. Astăzi, prin inaugurarea acestui ambulatoriu, un număr mare de specialități medicale vor fi disponibile, aducând beneficii întregului bazin. Este un merit deosebit să reușești să aduci atât de mulți medici într-un sistem aflat într-o penurie acută la nivel național și european și să deschizi un ambulatoriu cu 17 cabinete.
Îl felicit pe domnul primar pentru eforturile depuse, atât în acest mandat, cât și în cel precedent. Din partea mea și a Consiliului Județean, vă asigur de toată implicarea și sprijinul nostru, împreună cu reprezentanții Guvernului, pentru a susține activitatea medicală în această zonă. De asemenea, îl felicit pe domnul primar pentru investițiile viitoare în domeniul educației. Mulțumesc tuturor pentru implicare!”, a spus prefectul Sucevei, Traian Andronachi.

Administratorul public al județului Suceava, Cezar Ioja, le-a transmis celor prezenți că președintele CJ, Gheorghe Șoldan, nu a putut fi prezent la eveniment, întrucât se află la București în vederea rezolvării problemelor cu care se confruntă localitățile afectate de inundații, însă a dat asigurări de o bună colaborare și în viitor. De asemenea, Cezar Ioja i-a felicitat pe edilul de la Vatra Dornei și pe managerul Spitalului pentru această investiție.
„Domnul Șoldan transmite toate gândurile bune și dorința de a continua colaborarea. Noi, cei din Consiliul Județean, vom fi alături de localitatea Vatra Dornei și de Spitalul Municipal Vatra Dornei, atât cât legislația permite.
Consider că s-a făcut un pas important spre creșterea calității serviciilor medicale în Bazinul Dornelor și mă bucur să îi avem alături pe primarii localităților din zonă. Sunt convins că veți reuși să atrageți medici specialiști și personal medical de calitate, pentru că necesitatea creșterii acestor servicii este actuală și așteptările comunității sunt mari.
Vă felicit pentru tot ceea ce ați realizat și vă asigur de sprijinul nostru, cât putem oferi din partea Consiliului Județean. Sper ca pașii următori să fie făcuți cât mai repede, pentru ca întreaga comunitate să beneficieze de servicii medicale de calitate”, a transmis Cezar Ioja.

La rândul său, directoarea Direcției de Sănătate Publică Suceava, Daniela Odeh, a felicitat echipa de la Vatra Dornei. De asemenea, ea l-a asigurat pe managerul Valentin Stan de tot sprijinul instituțional.
„Pentru noi este o reală bucurie să participăm la acest eveniment, care marchează finalizarea unui proiect important pentru sistemul de sănătate din această zonă. Știm cu toții rolul de pilon pe care îl are Spitalul Municipal Vatra Dornei, alături de Spitalul Câmpulung și Spitalul Rădăuți, în asigurarea serviciilor medicale de calitate pentru o populație foarte numeroasă.
Felicităm conducerea spitalului, autoritățile locale și echipa medicală, fără de care finalizarea acestui proiect nu ar fi fost posibilă. Vă asigurăm de întregul nostru sprijin, vă mulțumim și vă dorim succes în extinderea programului ambulatorului cu echipă medicală completă”, a spus Daniela Odeh, directoarea DSP Suceava.

Ambulatoriul Integrat al Spitalului Municipal Vatra Dornei este o investiție de aproape 3 milioane de euro, realizată prin Programul Operațional Regional, cu sprijin european și guvernamental.


