Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) anunţă, miercuri seară, că a primit premiul „AML & Rescue Award” la Gala Europeană 112, pentru preluarea şi gestionarea unui apel de urgenţă venit din partea unui refugiat ucrainean rătăcit în munţii din judeţul Suceava.
„La Gala Europeană 112, organizată de către Asociaţia Europeană a Numărului de Urgenţă (EENA), în data de 19 aprilie a.c., la Ljubljana în Slovenia, Serviciul de urgenţă 112 din România a primit unul dintre cele mai importante premii europene din domeniul urgenţelor, în urma gestionării impecabile a unui apel la numărul unic de urgenţă. Funcţionalităţile tehnice moderne, adaptările operaţionale la contextul crizei refugiaţilor din Ucraina şi profesionalismul personalului de la Serviciul de urgenţă 112 au plasat România în topul celor mai bune servicii de urgenţă din Europa”, a transmis, miercuri seară, STS, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că ceremonia organizată de EENA s-a bucurat de prezenţa a sute de specialişti din toate statele europene, dar şi de pe alte continente, printre care persoane fizice, organizaţii implicate în mod special în îmbunătăţirea şi promovarea Numărului European de Urgenţă 112, autorităţi publice responsabile de domeniul urgenţelor, organizaţii internaţionale şi dezvoltatori de soluţii de comunicaţii de urgenţă.
Distincţia „AML & Rescue Award” reprezintă al şaselea premiu european obţinut de STS în cei 19 ani de când numărul unic de urgenţă 112 a fost implementat în România.
STS precizează că intervenţia premiată a avut loc în luna octombrie a anului trecut.
„Un refugiat ucrainean a intrat în România şi s-a rătăcit în zona muntoasă din judeţul Suceava în întuneric, ploaie şi vizibilitate redusă. Panicat de animalele sălbatice din pădure, bărbatul a sunat la 112 unde a transmis că nu poate da indicii despre locul unde se află. Pentru că apelantul nu cunoştea nicio limbă străină, convorbirea a fost preluată de un operator STS distant, care a realizat interviul primar în limba ucraineană şi a intermediat întreaga comunicare dintre persoana rătăcită şi echipajele de salvatori.
Refugiatul a sunat la 112 de pe un smartphone cu cartelă SIM nonUE şi care nu avea acces la internet. Totuşi, apelul a fost însoţit de localizarea AML, iar coordonatele au fost transmise în format DataSMS”, a mai transmis STS.
Specialiştii precizează că funcţionarea în România a localizării AML, în Roaming şi în lipsa internetului, a fost posibilă datorită configurărilor tehnice realizate de către STS, cu ajutorul operatorilor de telefonie mobilă şi Google, în primăvara anului 2020.
În lipsa datelor mobile, în sistemul informatic al 112 se primesc pachetele de date care conţin coordonatele geografice prin SMS, scrie psnews.ro.