Calendarul zilei de 20 aprilie

În anul 1839 s-a născut Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independența țării, datorită căreia i-a și crescut imens prestigiul, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii.  (d. 10 octombrie 1914)

  • 1517: Începe domnia lui Ștefăniță Vodă în Moldova (1517–1527).
  • 1792: Franța declară război Boemiei și Ungariei.
  • 1799: Premiera, la Weimar, a poemului dramatic „Moartea lui Wallenstein” de Friedrich Schiller.
  • 1809: Victoria lui Napoleon asupra trupelor Imperiului Austriac în Bătălia de la Abensberg.
  • 1841: Primul roman polițist din lume a văzut lumina tiparului: „Crimele din Rue Morgue” scris de Edgar Allan Poe.
  • 1902: Marie și Pierre Curie, în laboratorul lor din Paris, au izolat cu succes săruri de radiu dintr-o substanță minerală
  • 1921: România a semnat „Convenția și Statutul asupra regimului căilor navigabile de interes național”, precum și „Convenția și Statutul asupra libertății tranzitului”, adoptate în cadrul Conferinței de la Barcelona.
  • 1938: A fost dizolvat partidul naționalist „Totul pentru țară”.
  • 1943: Într-o scrisoare adresată mareșalului Ion Antonescu, Constantin I.C. Brătianu și Iuliu Maniu protestează împotriva intenției de a angaja România într-un război direct contra marilor democrații occidentale.
  • 1947: Presa anunță punerea în circulație a bancnotelor de 1 milion de lei, eveniment ce marchează creșterea vertiginoasă a inflației.
  • 1950: Începe naționalizarea unei părți a fondului de locuințe de la orașe.
  • 1950: Echipa României se clasează pe primul loc la Campionatul mondial de dezlegări de probleme de șah.