În dimineața zilei de marți, 6 iunie, în jurul orei 7:00, pe raza localității Ilișești, pe DN 17, a avut loc un accident rutier între un camion și două autoturisme. Doi tineri de 24 și 25 de ani au murit. Cinci persoane au fost implicate în accident.
Un bărbat și o femeie, de aproximativ 24-25 de ani, aflați în unul dintre autoturisme au rămas încarcerați, fiind găsiți în stare de inconștiență.
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare și doua ambulante SMURD, cu sprijinul a doua echipaje SAJ.
Una dintre persoanele încarcerată a fost extrasă, i s-au aplicat zeci de minute manevre de resuscitare, dar medicii au fost nevoiți să declare decesul acesteia.
Și cea de-a doua persoană încarcerată a fost extrasă, dar, din nefericire, aceasta avea răni extrem de grave, declarându-se, de asemenea, decesul.
Celelalte persoane implicate în accident (șoferul TIR-ului și alte două persoane aflate în celălalt autoturism) nu au fost rănite.