Pe 12 februarie 2026, în jurul orei 15.05, un accident rutier s-a produs pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava.
N. E. conducea un autoturism BMW din direcția restaurantului McDonald’s către cartierul Burdujeni, pe banda I. Din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul direcției, iar mașina s-a răsturnat în afara părții carosabile, rămânând suspendată pe plafon.
Șoferița a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În urma accidentului, aceasta a suferit contuzie toracică, contuzie la coloana cervicală și contuzie lombară. A fost preluată de un echipaj medical și transportată la Spitalul Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou Suceava, unde a primit îngrijiri medicale.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.


