Centrul Cultural Bucovina, în parteneriat cu Institutul Bucovina organizează marți, 21 noiembrie, de la ora 18:00, un spectacol caritabil susținut de artista Sofia Vicoveanca, pentru sprijinirea Căminului pentru Persoane Vârstnice din orașul Solca. Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava.
Prețul unui bilet de intrare este de 30 de lei de persoană, biletele putând fi procurate de la Sectretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor.
„Dragii mei, pe 21 noiembrie, la Casa de Cultură – Suceava, de la orele 18.00, un spectacol caritabil, pentru Căminul de bătrâni Solca. Pe scenă voi aduce cântece (știute și mai puțin cântate), întâmplări de pe drumul cântecului și poezii. Vă aștept cu brațele deschise, pentru da le îndulci sărbătorile care bat la ușă. Toți banii, din vânzarea biletelor vor fi donați acestui cămin din SOLCA ! Vă aștept în număr cât mai mare mulțumindu-vă cu sufletul! Doamne-ajută-ne!”, a transmis Sofia Vicoveanca.