Șoldan anunță că, în 2-3 săptămâni, varianta ocolitoare a orașului Gura Humorului va fi scoasă la licitație 

Proiectul pentru construcția variantei ocolitoare a orașului Gura Humorului intră în linie dreaptă. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat la finalul ședinței deliberativului județean de miercuri, 27 august, că investiția va fi scoasă la licitație în următoarele două-trei săptămâni.

„Pe 28 august, în comisia interministerială de la Ministerul Dezvoltării se vor reactualiza indicatorii tehnico-economici de la varianta de ocolire Gura Humorului. Este ultimul aviz necesar pentru această investiție. Iar în următoarele 2-3 săptămâni, în funcție de cum se vor mișca cei de la Direcția Achiziții, vom scoate la licitație varianta de ocolire a orașului Gura Humorului”, a transmis Gheorghe Șoldan.

Noua variantă de ocolire va avea o lungime de 8,180 kilometri și o lățime de 13,9 metri, fiind proiectată la profil de drum național. Aceasta va cuprinde:

  • două benzi de circulație (câte 3,5 metri fiecare),

  • acostamente și benzi de încadrare de câte 1,5 m + 0,25 m,

  • conexiuni cu DN 17 și DN 2E prin sensuri giratorii la Păltinoasa și Frasin,

  • circa 1 kilometru de bretele de legătură cu DN 17 și DN 2E,

  • patru poduri, pasaje și viaducte, însumând 5.234,6 metri.

De asemenea, proiectul include măsuri de protecție a mediului și de siguranță rutieră, pentru a răspunde cerințelor moderne de infrastructură.

Consiliul Județean Suceava și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au semnat un acord de parteneriat pentru realizarea proiectului, în sistem „half profile” – adică într-o primă etapă cu o variantă de execuție simplificată.

CJ Suceava are responsabilitatea de a realiza auditul de siguranță rutieră (anterior și ulterior recepției), documentațiile cadastrale și obținerea avizelor și acordurilor necesare.