Șoldan: „Autostrada 7 va ajunge la Suceava până în 2028. Semnarea contractului pentru tronsonul Pașcani–Suceava, așteptată până la sfârșitul lunii iulie”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat joi că, cel mai probabil până la sfârșitul lunii iulie, va fi semnat contractul pentru execuția tronsonului Pașcani–Suceava al Autostrăzii A7. Potrivit acestuia, proiectul va fi împărțit în două loturi și face parte din Programul Operațional Transport 2021–2027, nu din PNRR, așa cum s-a speculat în spațiul public.

„Am fost recent la București, unde am avut discuții directe cu președintele Partidului, Sorin Grindeanu, și cu ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, care cunoaște bine realitățile din zona noastră. Cel mai probabil, până la finalul lunii iulie vom anunța semnarea contractului pentru execuția tronsonului Pașcani–Suceava, pe cele două loturi”, a declarat Gheorghe Șoldan.

Acesta a precizat că se lucrează intens și la documentația pentru tronsonul Suceava–Siret.

Președintele CJ Suceava a ținut să clarifice situația tronsonului A7 după apariția unor informații potrivit cărora proiectul ar fi fost blocat.

„Autostrada A7 continuă. Nu există niciun blocaj definitiv, așa cum s-a speculat. A fost o neînțelegere legată de un tronson deja dat în circulație, care a generat discuții cu Comisia Europeană, dar lucrurile merg mai departe”, a explicat Șoldan.

În ceea ce privește termenul de finalizare, șeful administrației județene afirmă că, până la sfârșitul anului 2028, sucevenii vor putea circula pe autostradă de la Suceava până la București.

„Este un proiect vital pentru regiunea noastră. Nu este vorba despre un merit personal, ci despre o reparație necesară pentru Moldova și Bucovina, care au fost prea mult timp uitate de marile proiecte de infrastructură”, a subliniat Gheorghe Șoldan.

Tronsonul Pașcani–Suceava va fi realizat prin Programul Operațional Transport (POT) 2021–2027, cu 40% fonduri europene și 60% fonduri guvernamentale. În prezent, procedura se află în faza „fișă galbenă”, ceea ce înseamnă că proiectarea și execuția se vor derula în paralel, pe o perioadă estimată de 30 de luni.

Semnarea contractelor pentru cele două loturi de la Pașcani la Suceava este momentan întârziată din cauza faptului că Ministerul Finanțelor nu a emis încă creditele de angajament necesare.

„Am discutat inclusiv cu foști miniștri ai finanțelor și continuăm demersurile pentru deblocarea acestei situații”, a mai spus Gheorghe Șoldan.