Născut la Fălticeni în 1875, Ion Gh. Tănăsescu a devenit unul dintre cei mai străluciți medici români, parcursul său academic fiind marcat de o pregătire de excepție la Paris. Timp de șase ani, acesta s-a specializat în anatomie și chirurgie alături de mari savanți ai vremii, precum profesorii Poirier și Hartmann, experiență care i-a deschis porțile Academiei de Chirurgie din Paris, unde a fost numit membru asociat.
Odată întors în țară, el a revoluționat medicina ieșeană, fiind numit profesor titular și ulterior rector al Universității din Iași în anul 1938. Pe lângă activitatea didactică, acesta a deținut rolul de prim epitrop al Casei „Sf. Spiridon”, o instituție de referință pentru sănătatea publică din acea perioadă. Ion Gh. Tănăsescu a fost recunoscut drept un diagnostician desăvârșit și un chirurg cu o tehnică de înaltă clasă, reușind să creeze o adevărată școală de chirurgie care a format numeroase generații de medici.
Contribuțiile sale științifice au vizat în special domeniul vaselor limfatice și al anatomiei topografice, publicând studii de pionierat atât în țară, cât și în străinătate. Moștenirea sa rămâne una fundamentală pentru chirurgia românească, fiind un exemplu de profesionalism care a îmbinat rigoarea academică franceză cu devotamentul față de pacienții și studenții din România.