Suceava participă în premieră la Târgul Internațional de Turism din Serbia

Județul Suceava va participa, în premieră, la Târgul Internațional de Turism „Novi Sad Fair”, din Serbia, programat în perioada 26-28 noiembrie 2026. Consiliul Județean Suceava urmărește să promoveze oferta turistică a Bucovinei pe piața sârbă și să atragă noi categorii de turiști străini.

Potrivit datelor prezentate în proiectul de hotărâre inițiat de vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu, numărul turiștilor străini sosiți în Bucovina a crescut cu 6% în ultimii doi ani. Totodată, numărul vizitatorilor sârbi în România a înregistrat o creștere de 6,5% în primele nouă luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Participarea la evenimentul din Serbia reprezintă o oportunitate de promovare a județului Suceava pe o piață considerată insuficient valorificată de destinațiile turistice din nordul țării.

Delegația suceveană va fi formată din cinci persoane, respectiv doi funcționari ai Serviciului turism și strategii de dezvoltare județeană, doi reprezentanți ai producătorilor locali și un conducător auto.

Oferta turistică prezentată la Novi Sad va pune accent pe vacanțele de iarnă, tradițiile și sărbătorile de iarnă din Bucovina, turismul balnear și activitățile de aventură. Standul județului va include materiale informative, demonstrații culinare și degustări de preparate tradiționale bucovinene.

Pentru participarea la târg, administrația județeană propune alocarea sumei de 24.000 de lei din bugetul propriu al județului Suceava pentru anul 2026. Banii vor acoperi cheltuielile de transport, cazare, diurnă și eventualele taxe de participare.

Proiectul de hotărâre urmează să fie dezbătut și supus votului în plenul Consiliului Județean Suceava.