Suceava și alianța din mahala

Suceava și alianța din mahala

Alianța PNL (PDL, pe stil nou…) și USR-PLUS la Suceava seamănă cu unele ziceri populare despre cearta vacii cu porcu’, precum că care-i mai frumos din șopru, dar și cu întâlnirea istorică dintre hoțu’ și prostu’, rămânând la opțiunea alegătorului din zona de munte, șes, bahnă, să stabilească care-i unul și care-i altul, dupe cum i-au votat

Alianța s-a mai și fleoșcăit puternic după ce jupânul col(r)  Flutur Gheorghe, fiindu dumnealui atât de sigur de victoria eclatantă a unității sale la alegerile parlamentare, încât a dat, ca un na-bab ce este, voturi și pe la alte partide pretenești, nostalgic-orange, ca să rezulte că a făcut din rahat bici însă nu a pocnit decât în fața dumnealui…

Iară când a fost vorba despre împerechere, au înghițit broscoiul, spre deosebire de frații întru credință de la Iași, care se ceartă și azi, lăsând aroganta urbe fără buget și fără viceprimari, deoarece se opune doamna Cosette Kikirau&Renegații…

Însă la Suceava s-a mai întâmplat ceva interesant: epigonii/avortonii legionari le suflă în ceafă și vor face în viitorul nu chiar așa de îndepărtat să simtă și senzația de sulă în coaste

Iar domnul Flutur este și într-o dilemă fotografică, cum să facă dumnealui cu poza în care alături de autostrada A7, aia trasă cu caricioca, cum se spală el și prestigiul său, când este din ce în ce mai clar că este vorba despre un drum expres și doar atât!

Ceea ce nu ar fi chiar așa rău, treaba era batută în cuie încă din septembrie 2020, însă odiosul Drulă care rimează la fix cu ce credeți dvs., inclusiv, le-a răspuns cuvioșilor întrebatori de la PDL(PNL) în doi sau mai mulți peri precum că rămâne cum am stabilit, cam așa:

https://www.newsbucovina.ro/featured/319619/ministrul-transporturilor-evita-sa-i-raspunda-deputatului-ioan-balan-daca-drumul-pascani-suceava-siret-va-fi-autostrada-sau-drum-expres-si-care-este-sursa-de-finantare-in-urma-studiilor-de-fezabilita

„…Era pe când nu s-a vazut, azi o vedem și nu e...”

Altfel, caricioci mai sunt, domnul Flutur știe cum să pozeze, am auzit că se pune, din nou, acut, problema unui metrou între spitalul nou și spitalul vechi, cu ateliere foto-video corespunzătoare, totdeodată o reabiltare + decorație pentru martirul Râmbu, poate și pentru martirul Dâmbu, care mult au suferit ei, după ce, aparent, au căzut ei în desuetudine, ca să-l acopere pe gauleiter, spre cele necesare.

Suceava și alianța din mahala

Fiți cu ochii pe Noi, pentru că noi vi-i deschidem! ZDB Like AICI! 

Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu!

unii citesc și adorm,
alții citesc și se trezesc…”

Spargem tiparele presei sucevene! Râdem, cântăm și, în același timp, descoperim infractori !

Redacția ZDB: Mugur Ciumică