Suceveanul Adrian Bidu, vicepreședintele ANPM, anunță că linia de cale ferată Pașcani-Dărmănești intră în reabilitare

Suceveanul Adrian Bidu, vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), a anunțat că joi, 5 octombrie, s-a semnat, la ANPM, în prezența ministrului Mediului, Mircea Fechet, și a președintelui ANPM, un Acord de mediu foarte important pentru județul Suceava. Este vorba despre un proiect care prevede reabilitarea liniei de cale ferată Pașcani-Dărmănești, între județele Iași și Suceava, pe o distanță de aproape 69 de kilometri, astfel încât trenurile să poată circula pe acest tronson cu până la 160 km/h.

„Linia, situată în nord-estul țării, în județele Iași și Suceava, cea mai mare parte din construcție fiind în Suceava, face parte din Magistrala feroviară 500 București – Dărmănești – Vicșani Frontieră și se află în administrarea Sucursalei Regionale de Cale Ferată Iași și este o linie importantă a reţelei de cale ferată din România, ce preia traficul internaţional european de pe cele două coridoare centrale aflate pe teritoriul României și face legătura Coridorului Rhin – Dunăre (fostul Coridor IV) cu ţările din sud – estul Europei (Bulgaria, Grecia, Turcia) și ţările din nord – estul Europei (Republica Moldova, Ucraina, Rusia)”, a subliniat Adrian Bidu.

Printre lucrările prevăzute în acest proiect se numără îmbunătățirea geometriei traseului de cale ferată prin mărirea razei curbelor pentru obținerea vitezei maxime de 160 km/h; realizarea unor variante de traseu care să permită circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h și reabilitarea sau construirea de poduri, podețe și pasaje inferioare pe același amplasament sau pe amplasamente noi.