Sute de amenzi și zeci de dosare penale pentru consum de alcool și droguri la volan, întocmite de polițiștii suceveni, în doar trei zile

Având în vedere evenimentele organizate în contextul Zilei de 01 Iunie dar și cu prilejul Sărbătorii Religioase – „Pogorârea Sfântului Duh – Rusaliile Ortodoxe”, precum şi fluxul sporit de persoane ce se înregistrează în locurile publice din județ în minivacanța 01 – 05.06.2023, poliţiştii suceveni acţionează cu efective sporite pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică la nivelul tuturor localităţilor, precum şi pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale.

Astfel, în această perioadă, în afara polițiștilor din dispozitivele de ordine și siguranță publică, pe raza județului Suceava sunt prezenţi la datorie, zilnic, 260 de poliţişti (160 din structurile de ordine publică, 48 de poliţişti rutieri şi 52 de poliţişti din cadrul celorlalte structuri ale IPJ Suceava) fiind angrenate peste 120 de autospeciale de poliţie.

Zilnic, 48 de poliţişti rutieri acţionează cu autospecialele dotate cu aparate radar pe drumurile naţionale şi europene de pe raza întregului judeţ.

Tot în această perioadă, polițiștii rutieri sprijiniți de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică desfășoară o amplă acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere pe fondul consumului de băuturi alcoolice și substanțe interzise.

De asemenea, 12 poliţişti din cadrul Serviciului Judeţean al Poliţiei Transporturi Suceava organizează zilnic, patrule şi activităţi de menţinere a ordinii publice atât în trenuri, staţii CFR şi triaje, cât și în incinta şi zona Aeroportului ”Ştefan Cel Mare” Suceava în contextul sporirii numărului de curse aeriene și al afluxului de călători. 

Totodată, având în vedere faptul că în această perioadă pe raza județului sunt organizate activități cultural-artistice și religioase pentru marcarea unor evenimente sociale la care se preconizează participarea unui număr mare de persoane, polițiștii desfășoară activități de prevenire a infracțiunilor contra persoanei și patrimoniului.

De asemenea, echipaje suplimentare de poliție sunt pregătite pentru fluidizarea traficului pe arterele rutiere din zona stațiunilor turistice.

Prezența numeroasă și activă a polițiștilor în această perioadă a dus și la identificarea la timp a unui număr important de șoferi care au încălcat legislația și au pus în pericol siguranța rutieră.

Doar în perioada 01 – 03.06.2023 au fost aplicate peste 300 de sancțiuni contarvenționale la regimul rutier și s-au întocmit zeci de dosasre penale pentru consum de alcool și droguri la volan, reușindu-se prevenirea unor accidente rutiere grave.

Astfel, la data de 03.06.2023, în jurul orei 17:45, echipajul de poliţie rutieră din cadrul Compartimentului Rutier Gura Humorului, în timp ce acţiona în cadrul unei acţiuni pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor auto care conduc autovehicule fiind sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive, pe str. Ştefan cel Mare, din or. Gura Humorului, a oprit pentru control autoturismul la volanul căruia a fost identificat un tânăr de 23 de ani, din or. Frasin, jud. Suceava

S-a procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul drugtest, marca Drager, rezultatul fiind pozitiv la substanţa Methamphetamine, fiind condus la Spitalul orășenesc Gura Humorului, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii consumului de substanţe psihoactive. 

Cercetările vor fi continuate de lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului, cauza urmând a fi soluţionată procedural.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. 2 din C.P..

Tot la data de 03.06.2023, ora 17:48, în timp ce polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului desfăşurau activități de patrulare pe raza de competență, au oprit pe DJ 177C în localitatea Capu Câmpului, jud. Suceava autoturismul la volanul căruia se afla un bărbat domiciliat în sat/com. Capu Câmpului, jud. Suceava.

Întrucât conducătorul auto emana halena alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost condus la Spitalul Orășenesc Gura Humorului în vederea prelevării de mostre biologice.

În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „Conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului” faptă prev. şi ped. de art. 336, alin. (1) din Codul Penal, cauza urmând a fi soluționată procedural sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.

De asemenea, în jurul orei 02:35, polițiștii echipajului din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc – Compartimentul Rutier, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe str. Ciprian Porumbescu din municipiul Câmpulung Moldovenesc, au procedat la oprirea unui autovehicul condus de către un bărbat din municipiul Vatra-Dornei, județul Suceava.

 În urma testării cu aparatul etilometru a acestuia a rezultat o concentrație alcoolică de 1.41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a  îmbibației alcoolice din sânge.     

În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336, alin. (1) din Codul Penal.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, polițiștii vă reamintesc:

Nu vă urcaţi sub nicio formă la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise!

Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente care afectează capacitatea de conducere, deşi exista tendinţa de a se subestima rolul său.

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului sau drogurilor comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Consumul de băuturi alcoolice și droguri reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice sau substanțe interszise, iar concentraţia în sânge depăşeşte limita legală! Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.

Consumul de alcool și droguri constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!

Nu uitați, comportamentul dumneavoastră are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic!