Sute de oameni au participat sâmbătă, 1 octombrie, la Hramul Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini. Slujba a fost condusă de către Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi.
Răspunsurile la strană au fost date de către Corala Armonia. Înaltpreasfintitul Teodosie a slujit în vatra cea părintească, ctitoria părinților lui Procopie și Elisabeta!
Istoria lăcaşului actual începe în anul 1999, când arhiepiscopul de Constanţa, ÎPS Teodosie, a primit de la părinţii săi drept moştenire aproape un hectar de teren. Cum călugării şi înalţii ierarhi nu au voie să deţină averi personale, întrucât au depus aşa-numitul jurământ de sărăcie, Teodosie a donat terenul bisericii şi a decis să construiască pe el o mănăstire, care avea să primească hramul „Acoperământul Maicii Domnului”.