Parada cailor și a portului popular, un eveniment de tradiție din comuna suceveană Moldovița a adunat și anul acesta sute de oameni laolaltă. Spectacolul inedit a avut loc pe 25 decembrie, începând cu ora 14:00, atunci când alaiurile de călăreți și trăsuri au trecut prin centrul comunei.

Astfel, localnicii și turiștii prezenți au putut admira cai din rasa semigreu de Bucovina, care au defilat prin sat, înhămați la trăsuri și căruțe, frumos aranjate de gospodine, cu covoare țesute cu migală.

Parada care a străbătut localitatea a fost deschisă de călăreți, iar prima trăsură a fost condusă de întâiul gospodar al comunei Moldovița, primarul Alin Boșutar.

După paradă, edilul comunei a premiat familiile care anul acesta și-au serbat nunta de aur. De asemenea, Alin Boșutar a le-a transmis sărbătoriților „La mulți ani!”.
„Acești oameni sunt un exemplu pentru noi toți. Le urez tuturor multă sănătate și ani mulți împreună și de acum în colo!”, a transmis primarul comunei Moldovița, Alin Boșutar.
Seara primei zile a Crăciunului a adunat laolaltă gospodarii satului la tradiționalul Bal al Gospodarilor, ce s-a desfășurat la Restaurantul Daria Maria. Acolo, într-o atmosferă de sărbătoare, oamenii s-au prins în hore sau au jucat doi câte doi, până aproape de zorii zilei.
Muzica și voia bună au fost asigurate de Diana Lungu, Cristina Ceauș și Taraful Florin Mucea, artiști îndrăgiți și apreciați atât de românii din țară, cât și de cei din diaspora.
Evenimentul „Tradiții și sărbătoare în Moldovița” este organizat de Primăria și Consiliul Local Moldovița, iar manifestările continuă și pe 31 decembrie, când va avea loc un spectacol de tradiții și obiceiuri de Anul Nou.

Sursa foto: Adrian Nemciuc


