Tânăr beat din Frasin cu permisul reținut, depistat în trafic

Luni, 27 martie, la orele 00:05, echipajul de poliţie rutieră din cadrul Compartimentului Rutier Gura Humorului, în timp ce acţionau în cadrul unei acţiuni ordonate pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor auto care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice pe DJ 177A, în orașul Frasin, în dreptul magazinului La Doi Pași, au oprit pentru control autoturismul marca Audi A4, care circula pe DJ 177A, din direcția DN 17 spre localitatea Stulpicani, la volanul căruia a fost identificat Petru A., de 26 ani, din orașul Frasin.

Având în vedere că bărbatul prezenta halenă alcoolică s-a încercat testarea sa cu aparatul etilometru dar acesta a refuzat.

În aceste condiții susnumitul a fost condus la Spitalul Orășenesc Gura Humorului pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei, dar la unitatea medicală, în prezența medicului de gardă și a personalului medical de serviciu a refuzat să se supună procedurii de recoltare de probe biologice de sânge petru determinarea alcoolemiei, aspect consemnat în procesul-verbal de recoltare mostre biologice.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date, cu privire starea permisului de conducere al numitului acestuia, s-a constatat că în baza de date figurează cu dreptul de conducere: cu restricții reținut, pentru comiterea infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.

Cercetările vor fi continuate de lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului, cauza urmând a fi soluţionată procedural.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere”.