Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reţinut de poliţişti pentru furt calificat în formă continuată, după ce ar fi sustras bani şi bunuri din incinta unui spital din Vaslui.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Vaslui au stabilit faptul că, în perioada 30 septembrie – 14 octombrie 2023, tânărul bănuit de comiterea faptelor ar fi pătruns fără drept şi ar fi sustras, din diverse incinte ale unităţii medicale Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, sume de bani şi bunuri de valoare.
„Ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Vaslui au luat faţă de tânărul cercetat măsura reţinerii, pe o perioadă de 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive”, precizează sursa citată.
Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a tânărului, scrie observatornews.ro.