Tânăr de 22 de ani, grav rănit, după ce s-a răsturnat cu mașina, la Vicovu de Sus

În noaptea de marți, 10 octombrie, spre miercuri, 11 octombrie, în jurul orei 00:10, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus au intervenit cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, în urma unui accident rutier, produs pe raza localității Vicovu de Sus.

La sosirea echipajelor, salvatorii au identificat un autoturism răsturnat pe cupolă, iar pe șoferul acestuia, aflat în stare de inconștiență, l-au găsit în afara mașinii, pe marginea carosabilului.

Pompierii paramedici ai echipajului SMURD i-au acordat primul ajutor medical rănitului, un tânăr în vârstă de 22 de ani, după care s-au deplasat cu acesta spre spital.

Ulterior, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, cu medic, a preluat victima și a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.