Un tânăr de 27 de ani din comuna Hănțești și-a pierdut viața într-un accident rutier produs joi dimineață, pe DN2-E85, în localitatea Soci, comuna Miroslovești, județul Iași. În urma impactului frontal, a murit și șoferul celeilalte mașini, un tânăr de 25 de ani, din județul Iași.
Accidentul s-a produs în jurul orei 04:40. Potrivit primelor cercetări ale polițiștilor, autoturismul condus de tânărul de 25 de ani circula dinspre Roman spre Suceava și a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă de tânărul din Hănțești.
Deși autoutilitara era înmatriculată în județul Cluj, în aceasta se aflau doi suceveni. Vehiculul transporta piese auto.

În urma impactului, ambii șoferi au rămas încarcerați și au suferit leziuni incompatibile cu viața. Autoutilitara a fost cuprinsă de flăcări, iar șoferul a fost găsit decedat în interiorul acesteia.
Un bărbat de 40 de ani din județul Suceava, pasager pe locul din dreapta față al autoutilitarei, a fost scos din vehicul de martori înainte ca aceasta să fie cuprinsă de incendiu.
Suceveanul era conștient și stabil în momentul preluării de către echipajul medical. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, unde medicii au constatat că prezenta multiple traumatisme, inclusiv un traumatism toraco-abdominal. Potrivit reprezentanților unității medicale, pacientul era conștient, cooperant și stabil hemodinamic și se afla în investigații.
La locul accidentului au intervenit 13 pompieri din cadrul Secției Pașcani, cu două autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor calificat. În sprijin au fost trimise trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Iași, dintre care unul cu medic.
Pompierii au stins incendiul care a cuprins autoutilitara și au intervenit pentru înlăturarea efectelor accidentului și asigurarea zonei.
Martorii au relatat că, în momentul producerii accidentului, în zonă era ceață densă. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.


